Atenţie la circulaţia pe două roţi!

> Poliţia Suceava avertizează asupra riscurilor pentru motociclişti, biciclişti şi utilizatorii de trotinete

Odată cu venirea primăverii şi temperaturile ridicate, motocicliştii, mopediştii, bicicliştii şi utilizatorii de trotinete electrice sunt tot mai prezenţi pe drumurile din judeţul Suceava. Din păcate, în ultimele zile, mai multe accidente rutiere au implicat aceste categorii de participanţi la trafic, cauzate de lipsa responsabilităţii, consumul de alcool sau substanţe interzise şi nerespectarea regulilor rutiere.

În acest sens Poliţia Suceava arată că într-o singură zi au fost două accidente cu conducători de motocicletă sau trotinetă.

Astfel, joi, 17 aprilie, la ora 16:55, un tânăr de 18 ani din comuna Şcheia, care conducea un motociclu pe strada Slătioarei din municipiul Suceava, a intrat în coliziune cu un autovehicul la intersecţia nedirijată cu bulevardul Prefect Gavril Tudoraş. În urma impactului, tânărul a fost rănit, iar ambele vehicule au fost avariate. Testele cu etilotestul au fost negative pentru ambii conducători, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

În aceeaşi zi, în jurul orei 20:10, un minor de 13 ani din comuna Fântâna Mare a căzut de pe o trotinetă electrică pe strada La Izvor, lovindu-se la braţe şi coloană. Acesta a fost transportat la UPU Suceava pentru investigaţii medicale, după ce un echipaj medical a intervenit la faţa locului.

Recomandări pentru siguranţa în trafic

Poliţia Suceava subliniază importanţa respectării regulilor rutiere şi atrage atenţia asupra riscurilor din trafic, în special pentru cei care se deplasează pe două roţi.

Pentru biciclişti: Purtarea căştii de protecţie şi a vestei reflectorizante, deplasarea pe partea dreaptă a drumului şi coborârea de pe bicicletă la traversarea pe trecerile de pietoni. Copiii sub 14 ani nu au voie să circule pe drumurile publice.

Pentru motociclişti: Utilizarea echipamentului de protecţie omologat, semnalizarea manevrelor şi adaptarea vitezei la condiţiile de drum. Manevrele bruşte şi viteza excesivă cresc riscul de accidente grave.

Pentru utilizatorii de trotinete electrice: Respectarea limitei de vârstă (minimum 14 ani), utilizarea pistelor pentru biciclete unde acestea există şi echiparea trotinetelor cu lumini şi elemente reflectorizante.

Sancţiuni pentru nerespectarea regulilor

Nerespectarea normelor de circulaţie pentru biciclete şi trotinete electrice poate atrage amenzi de 4-5 puncte (clasa a II-a de sancţiuni), iar lipsa dotărilor obligatorii este sancţionată cu amenzi de 6-8 puncte (clasa a III-a).

Poliţiştii suceveni îi îndeamnă toţi participanţii la trafic să fie prudenţi, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să evite manevrele riscante, pentru a preveni accidentele şi tragediile. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI