Poveşti care se repetă

…Să-ţi rupă inima, nu alta! Pare-se că cea mai recentă poveste de genul ăsta e cea a unui Mihăiţă, cică un băiat de 14 ani care ar trăi din spălat parbrize. Poveste ticluită spre a fi lansată în gura reţelelor de socializare, unde – de-acum este foarte clar –există destui oameni care să le frunzărească, să le consume în diagonală, să se emoţioneze preţ de câteva clipe, să se le susţină cu inimioare şi comentarii fel de fel, iar apoi (ori mai întâi?!) să le promoveze în legea lui „citeşte şi dă mai departe”. În fine, s-au găsit şi persoane atente care să se prindă de matrapazlâc. Dar mai contează? Dar mai contează când zeci de mii (poate că astăzi deja sute de mii…) de inşi cu naturelul simţitor au ţinut-o şi-o ţin pe-a lor, pe „una şi bună”, că Mihăiţă există în carne şi oase, plus instrumentele lui de meseriaş în spălat parbrize? Povestea lui Mihăiţă (ca şi, nu demult, a eminentului student din Spania) pare de mare folos în a ţine atentă parte din naţie pe subiecte plăsmuite anume spre a fi gata să vibreze la ceva. Poate că acea parte din naţie nu s-a găsit să se lipească de norocul de a silabisi o carte de ficţiune, însă uite că, simţind că ficţiunea pulsează în vinele sale (getice?), în orice clipă e gata a fi de acord că „viaţa bate filmul”. La urmă – doar ca să zicem aşa… – te-ai întreba ce rost au aceste compuneri. Mă tem că trebuie să funcţioneze drept instrumente de măsură a reacţiei poporului la „ştirile false”. Şi uite că nu puţini sunt receptorii care reacţionează… bine, gata să accepte orice marfă!