> Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic la Denia din Săptămâna a V-a din Post
Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost compus în inima Imperiului bizantin şi s-a răspândit pretutindeni în lumea creştină, devenind un etalon imnografic pentru spiritualitatea ortodoxă.
Un acatist (akathistos) este un imn închinat unei persoane sfinte sau unui eveniment sfânt. În sens propriu, cuvântul akathistos înseamnă „a sta în picioare”, ceea ce indică faptul că cei care ascultau acest imn nu stăteau în genunchi, ci în picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcătuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu câte 20-30 de versuri, aranjate în acrostih (în ordinea alfabetului grecesc), fiecare strofă având acelaşi număr de silabe şi aceleaşi accente ca prima strofă. Aceste tropare erau precedate de o strofă aparte, ce avea în comun doar glasul (nu şi melodia) şi refrenul.
Imnul Acatist se referă la aceleaşi teme pe care le întâlnim şi în imnografia creştină, abordând în principal evenimentele descrise de Sfântul Evanghelist Luca – în primul capitol al Evangheliei scrisă de el – şi anume: Buna Vestire, Naşterea Domnului şi venirea păstorilor, precum şi închinarea magilor. Modul în care sunt legate aceste evenimente fac din acest imn una dintre cele mai frumoase opere ale imnografiei Bisericii. Detaliile sunt prezentate incomparabil, ajutându-ne să pătrundem în logica fiecărui personaj legat de aceste evenimente. Astfel, prin cuvintele Acatistului ni se fac cunoscute gândurile îndoielnice ale lui Iosif, nebunia lui Irod, adorarea magilor şi tulburarea Arhanghelului.
În secolul al VIII-lea, patriarhul Gherman mută oficierea Imnului Acatist din 7 august în data de 25 martie, când se sărbătorea praznicul Bunei Vestiri, conţinutul acestuia potrivindu-se cu sărbătoarea. În secolul al IX-lea, fie patriarhul Metodie, fie patriarhul Fotie l-a mutat într-una dintre sâmbetele de la sfârşitul Postului Mare, ulterior fixându-se definitiv în cea de-a cincea sâmbătă, care a primit şi numele de Sâmbăta Acatistului.
Sinaxarul consemnează minunea pe care a trăit-o Sfântul Roman în biserica din Vlaherne, atunci când Maica Domnului i s-a arătat în vis, înmânându-i un sul de hârtie, pe care l-a înghiţit. Trezindu-se din somn şi fiind inspirat de această revelaţie, a compus condacul Naşterii Domnului: „Fecioara astăzi…”. Din păcate, din acest poem – care l-a făcut renumit pe autorul său – nu s-au mai păstrat astăzi decât două strofe.
Numit diacon la Biserica „Sfânta Sofia”, Sfântul Roman şi-a început activitatea de imnograf alcătuind poeme de laudă la numeroase sărbători: Duminica Fiului risipitor, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Duminica a patra din Post, Duminica Floriilor, Vinerea Patimilor, Duminica Sfintelor Paşti, Înălţarea Domnului, Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ş.a.
Cercetătorii îi atribuie între 500 şi 1000 de strofe, cifră ce motivează şi supranumele de „Dulce-cântăreţul”. Singura dintre cântările epocii sale păstrată în întregime este slujba Acatistului Bunei Vestiri. Este un imn de laudă şi mulţumire adresat Maicii Domnului, alcătuit din 13 condace (astăzi condacul este doar o strofă scurtă) şi 12 icoase (strofa mai lungă, ce dezvoltă tema condacului, sub forma stihurilor ce încep cu exclamaţia „Bucură-te!”).
Deşi Tradiţia spune că acest Acatist a fost alcătuit de patriarhul Serghie al Constantinopolului († 638) în urma salvării Constantinopolului de invazia perşilor şi avarilor din anul 626, totuşi critica modernă este de părere că era în circulaţie înainte de evenimentul din 626, fiind chiar foarte cunoscut. De altfel, patriarhul nu ar fi avut cum să alcătuiască peste noapte un poem de o asemenea anvergură. El doar a ales acest imn – considerându-l cel mai expresiv pentru scopul său, acela de a-i aduce laudă Maicii Domnului – pe care l-a dedicat Fecioarei Maria pentru a marca minunata biruinţă. Nici atribuirea acestui Acatist poetului-cronicar George Pisides sau patriarhului Fotie (secolul al IX-lea) nu este susţinută de dovezi concludente.
Datarea Imnului Acatist înainte de anul 626 şi recunoaşterea Sfântului Roman Melodul drept autor al lui se bazează pe analiza atentă a textului. Astfel, niciuna dintre cele 24 de strofe ale imnului nu face referire la vreo acţiune militară, ci conţinutul este strict teologic, surprinzând subtil dogmele Întrupării şi Răscumpărării.
Imnul Acatist a fost scris în limba greacă şi se prezintă sub forma unei poezii perfecte, structurate în patru părţi.
În prima parte se vorbeşte despre Buna Vestire a îngerului, puritatea Fecioarei Maria, vizita Elisabetei şi îndoiala lui Iosif.
A doua parte descrie adorarea păstorilor, închinarea magilor, fuga în Egipt şi aducerea la Templu a Pruncului Iisus.
A treia parte vorbeşte despre reînnoirea lumii prin Naşterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria.
Ultima parte o înfăţişează pe Maica Domnului ca apărătoare; totodată, arată neputinţa omenească de a-L lăuda precum se cuvine pe Dumnezeu pentru dezlegarea păcatului strămoşesc al lui Adam, încheindu-se cu rugăciuni către Maica Domnului, de a mijloci pentru noi oamenii.
Sfântul Roman a alcătuit Imnul Acatist, în principal, ca o predică în versuri despre Întruparea Domnului pentru praznicul Bunei Vestiri. Totuşi, anumiţi factori istorici şi teologici au jucat un rol important în alcătuirea acestei compoziţii. În anii ce au precedat naşterea Sfântului Roman, la Constantinopol a izbucnit o controversă puternică, ce a tulburat mult timp Biserica. Este vorba despre erezia nestoriană, ce punea sub semnul întrebării nu dumnezeirea lui Iisus Hristos, ci numirea care se dădea Maicii Domnului, Theotokos (Născătoare de Dumnezeu). Chiar dacă erezia a fost condamnată în cadrul Sinodului de la Efes (451), trebuie spus că încă nu se stinsese la începutul secolului al VI-lea, când se crede că s-a născut Sfântul Roman.
Strâns legat de evenimentul Întrupării Mântuitorului, Imnul Acatist se citea cel mai probabil cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri. Abia după căderea Constantinopolului (1453) sau în preajma acestei date a intrat şi în rânduiala tipiconală a Postului Mare. Astfel, în Biserica Ortodoxă Greacă există rânduiala ca în primele patru sâmbete ale Postului Mare să se citească în cadrul Utreniei câte o parte din acest Acatist, în ordine cronologică. El este citit apoi, în întregime, în cadrul Utreniei zilei de sâmbătă din săptămâna a cincea, numită Sâmbăta Acatistului, tipic preluat şi în Biserica Ortodoxă Română.
Motivul introducerii citirii Acatistului în timpul Postului Mare îl constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci şi învăţătura mariologică şi hristologică pe care le cuprinde, legând taina Naşterii de taina Învierii lui Hristos; ziua Întrupării este astfel legată de ziua când prin Moartea întru Înviere a Domnului Hristos s-a împlinit planul de mântuire a lumii.
Foarte iubit de bizantini, Imnul Acatist a început să fie ilustrat în miniaturi, icoane, broderii, devenind apoi una dintre temele preferate ale picturii murale (secolului al XI-lea). Această temă a pătruns şi în programul iconografic al bisericilor cu pictură exterioară din ţara noastră, în special în Moldova.
Enumerăm aici cele 24 de scene ale Acatistului reprezentat la Mănăstirea Moldoviţa, unde s-a păstrat unul dintre cele mai frumoase ansambluri, însoţite de explicaţia pe scurt a fiecăreia, astfel: îngerul binevesteşte Fecioarei Maria; nedumerirea Fecioarei Maria; Fe-cioara Maria se supune voinţei divine; zămislirea de la Duhul Sfânt; întâlnirea Fecioarei Maria cu Elisabeta; îndoiala lui Iosif şi dezvinovăţirea Mariei; naşterea lui Iisus Hristos; venirea magilor; închinarea magilor; întoarcerea magilor; fuga în Egipt; întâmpinarea Domnului Iisus Hristos, făptura cea nouă; preacinstirea Maicii Domnului; Sfânta Treime; Emanuel preamărit de cetele îngereşti; Maica Domnului şi ritorii; Hristos dus spre răstignire; Maica Domnului, ocrotitoarea fecioarelor; Iisus Hristos, Marele Arhiereu; Maica Domnului luminătoare; pogorârea Mântuitorului la iad; închinarea la icoana Maicii Domnului şi Maica Domnului mijlocitoare.
Mai mult, Sfântul Roman a împrumutat în creaţia sa imnografică forma şi conţinutul poeziei Sfântului Efrem Sirul, pe care le-a dezvoltat, cărora le-a dat o formă mai bine structurată şi concisă; de asemenea, le-a imprimat spiritul bizantin, creând astfel condacul, care este o creaţie specific constantinopolitană.
În concluzie, Imnul Acatist este o rugăciune de mulţumire adresată Maicii Domnului.
Comentarii