Elevul caporal Lucian Neagu a reuşit performanţa de a se califica la etapa naţională a olimpiadei de istorie cu punctajul maxim – 100 de puncte.
Pasionat de istorie încă din şcoala generală, elevul ştefănist a găsit în colegiul câmpulungean mediul propice pentru a aprofunda materia. Îndrumat de domnul profesor Petrică Ciocan, Lucian a descoperit că doar prin seriozitate şi studiu intens se obţin rezultate.
„Studiul istoriei mi-a oferit altă perspectivă asupra întregii lumi, înţelegând mult mai bine cum funcţionează societatea în care trăim. Cele 100 de puncte obţinute la olimpiadă reprezintă pentru mine un imposibil care a fost atins, după zeci de ore de studiu. Această experienţă o pot asemăna cu cea a maratonului pe care l-am alergat în munţii Rarăului, una plină de vârfuri care trebuiau cucerite, susţinute de un efort constat. Pentru mine istoria nu înseamnă doar ani si evenimente ce trebuie memorate, ci un întreg cadru complex de analiză care îţi oferă răspunsuri esenţiale, ce te ajută să te dezvolti ca om” a spus elev caporal Lucian Neagu.
Remarcabil este şi rezultatul elevului Leontie-Nicolae Dăscălescu care a obţinut premiul a III-lea (83 puncte). Chiar dacă a fost prima sa participare la olimpiadă în calitate de elev militar, tânărul s-a remarcat prin rezultatul obţinut şi cu siguranţă anul viitor v-a avea un rezultat la fel de bun.
„Istoria a reprezentat pentru mine, de la o vârstă fragedă, o pasiune pe care am dez-voltat-o de-a lungul anilor.
Prima mare confirmare a pasiunii mele pentru istorie a venit în anul şcolar 2023-2024, când am reuşit calificarea la Olimpiada Naţională de Istorie.
Cea de-a doua performanţă şcolară a venit în acest an, când am reuşit să obţin locul al lll-lea în cadrul Olimpiadei de Istorie, faza judeţeană. Acest rezultat obţinut ca şi elev al colegiului militar nu poate decât să mă onoreze şi totodată mă determină să vreau să particip şi la următoarea ediţie a olimpiadei” a spus elev Leontie-Nicolae Dăscălescu.
Dornici de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele, curioşi şi încrezători în forţele proprii, tinerii elevi militari ne demonstrează, an de an, de ce sunt capabili dacă au susţinerea adecvată.
Felicitări, Lucian! Mult succes la etapa naţională a olimpiadei!
Felicitări, Leontie! Felicitări, domnule profesor Petrică Ciocan! (FRANCESCA ŞINDILAR; Foto: elev sergent MATEI TROFIN)
























Comentarii