L.D.CLEMENT
…Iată că temerile fermierilor cu oi (şi capre) s-au adeverit! Din pricină de pestă a micilor rumegătoare, exportul de miei vii în statele UE a fost stopat până la noi ordine, rămânând însă liber cel de carcase (dar acesta-i cu plus de treabă şi cheltuială) şi cel de oi vii către ţările arabe. Dar ce te faci tu, fermier cu oi, când ştii sau afli abia acum (întors din interesul tău spre Europa) că, în aşa situaţie, arabii vor să le dai marfă mai ieftină?! Într-o teorie, din context ar trebui să iasă favorizat la cantitate şi la preţ cumpărătorul autohton. Însă asta-i doar teorie pe hârtie când, de fapt, România e piaţă doar de Paşte, deoarece, din motive istorice devenite „tradiţie”, la noi miel nu prea se jertfeşte spre a ajunge în farfurie în restul anului, iar dacă da… se face doar pentru poftitorii cunoscători şi la preţ special, mult peste cel al cărnii de pui de trei luni de acasă ori peste cel de porc venit de peste graniţe. Aşa cum se întâmplă, de altfel, şi în cazul vitei pentru carne (…după o îndelungată tradiţie ce spunea că vaca se consumă doar după ce ajunge seacă şi stearpă). Prin urmare, din toată povestea asta – aici numai schiţată – nu va rezulta că mielul pentru Paşte se va ieftini. Dimpotrivă! Probabil îngrăşându-se cu preţul imput-urilor (hrană, mână de lucru, medicamente, veterinar etc.) pentru cei care rămân a creşte/îmbătrâni în ferme până ce ar putea fi scoşi la eficientă vânzare. Fermierii nu-s de luat în şagă. Nici cumpărătorii, cu deosebirea că cei mai mulţi dintre ei plătesc mielul doar o dată pe an.
„Ce rămâne, mielule? / Acest cântec, domnule.”
Comentarii