În urma verificărilor conduse de preşedintele ANPC Cristian Popescu Piedone

Amenzi şi confiscări de bijuterii în valoare de 2,5 milioane de lei

În zilele de 14 şi 15 martie a.c., preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a coordonat o serie de controale în municipiile Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ şi Bacău, vizând operatorii economici din domeniul comercializării bijuteriilor. Acţiunile, realizate în colaborare cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au avut ca scop verificarea conformităţii produselor şi practicilor comerciale.

Potrivit unui comunicat al preşedintelui ANPC au fost verificaţi 11 operatori economici, iar în urma controalelor au fost aplicate sancţiuni financiare şi măsuri corective pentru abaterile constatate. Totalul sancţiunilor include 3 amenzi în valoare de 35.000 de lei, două avertismente şi 8 invitaţii pentru clarificări suplimentare. De asemenea, au fost confiscate bijuterii în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei.

Opt operatori economici au primit invitaţii la sediile CJPC din Iaşi, Neamţ, Bacău şi Suceava. Abaterile identificate includ comercializarea brăţărilor cu metal comun la preţul aurului, lipsa marcajelor corespunzătoare, absenţa autorizaţiei ANPC şi inexactitatea gramajului indicat pe etichete.

În cadrul controalelor, reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au fost solicitaţi pentru a întocmi dosare penale. Acestea vizează comercializarea bijuteriilor contrafăcute, ce imită mărci celebre, precum şi înşelăciunea prin vânzarea produselor cu metal comun la preţuri de metale preţioase.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor subliniază că va continua să monitorizeze piaţa bijuteriilor, pentru a asigura respectarea legislaţiei şi pentru a preveni practicile înşelătoare.

„Suntem dedicaţi protejării consumatorilor şi garantării transparenţei în comercializarea produselor din aur şi argint” a declarat preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI