Fotbal

Scor fluviu în amicalul câştigat de Cetatea 1932 Suceava în faţa echipei Dream Team Ipoteşti

Stadionul „Areni” a găzduit ieri meciul amical de fotbal dintre Cetatea 1932 Suceava şi Dream Team Ipoteşti. Scorul final al disputei a fost 10-0, lucru care ne scuteşte de orice comentarii. Diferenţa de pregătire dintre cele două formaţii a fost prea mare, însă toţi cei care au fost pe teren merită felicitări pentru efortul depus pe un frig pătrunzător.

Pentru elevii antrenorilor Florin Plămadă şi Andrei Iţco au marcat, Marian Ilie, de patru ori, Codău, de două ori, Netabai, Cerlincă, Nistor şi Mateiciuc.

Pentru Cetatea 1932 Suceava au evoluat: Cuciureanu – Grosu, Sumanariu, Vitu, Niţu, Chelari, Marian Ilie, Netbai, Cerlincă, Mateiciuc şi Filip. Pe parcurs au mai intrat pe teren Apetri, David, Codău, Nistor, Pamciuc, Tudorean, Rotundu, Smocot, Buceac, Ciobanu.

Primul meci oficial de campionat pentru Cetatea 1932 Suceava va avea loc pe 30 martie. Liderul la zi al Ligii a IV-a din judeţul Suceava, Cetatea 1932, care are toate şansele să termine pe primul loc campionatul va juca la barajul pentru Liga a III-a cu câştigătoarea eşalonului patru din judeţul Bacău.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI