Anularea candidaturii celui care a declarat că la alegerile prezidenţiale din noiembrie nu a cheltuit niciun ban în cursul campaniei sale, afirmaţie care a fost principalul motiv pentru reluarea alegerilor în mai, a adus o rază de speranţă într-o piaţă care e zguduită de războiul comercial declanşat Statele Unite, de creşterea locală a preţurilor şi de uriaşul deficit al guvernului de coaliţie.
Rata anuală a inflaţiei s-a majorat în februarie la 5,02% de la 5% în ianuarie, una din cea mai mare creştere a preţurilor din Uniunea Europeană. Totodată, deficitul comercial a crescut în prima lună a anului cu 40% (2,7 miliarde euro).
Actuala situaţie politică încordată nu permite guvernului consolidarea fiscală şi pe cea bugetară. Motiv pentru agenţia Moody’s să menţină ratingul României la Baa3, dar a trecut perspectiva de la „stabilă” la „negativă”, ultima treaptă înainte de trecere la categoria „gunoi” (junk). Decizii asemănătoare au fost luate de la începutul anului de agenţiile Standard & Poor’s şi Fitch. Ambele au menţinut calificativul de ţară la „BBB-”, dar au trecut perspectiva la negativ.
Moody’s anticipează majorarea costurilor de finanţare pentru România, care vor ridica datoria publică din PIB la 59,3% în acest an, respectiv 62,7% în 2026.
Începutul săptămânii trecute a adus o creştere a cursului euro până la 4,9772 lei, dar a coborât vineri la 4,9768 lei, în timp ce culoarul de tranzacţionare a fost cuprins între 4,976 şi 4,9775 lei.
Piaţa monetară a fost stabilă, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat vineri la 5,92%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la sfârşitul săptămânii la 5,99%, iar cel la 12 luni la 6,07%.
Războiul comercial declanşat de administraţia Trump şi tensiunile geopolitice la nivel mondial au majorat cererea de active sigure, precum aurul.
La sfârşitul săptămânii trecute, preţul metalului galben a atins un nou record de 3.004,90 dolari/uncie, fiind prima dată în istorie când a fost depăşit pragul de 3.000 dolari. În piaţa locală, preţul gramului de aur a urcat de la 433,5050 lei la 439,0006 lei, sub maximul istoric de 452,3179 lei atins în urmă cu circa o lună. Avansul a fost limitat de evoluţia depreciativă a dolarului.
Decizia statelor europene de a creşte cheltuielile pentru apărare a majorat interesul pentru plasamentele în moneda unică. Un rol pozitiv a revenit şi scăderea inflaţiei din Germania în februarie la 2,6%.
Euro a atins un maxim de 1,0931 dolari, iar vineri a fluctuat între 1,0830 şi 1,0913 dolari, când piaţa de peste Ocean s-a închis la 1,0879 dolari. În piaţa locală, cursul monedei americane a scăzut la nivel săptămânal de la 4,5831 la 4,5625 lei.
Moneda unică a avut o evoluţie apreciativă şi faţă de alte valute majore. Aceasta s-a reflectat în scăderea la nivel săptămânal a cursului francului elveţian de la 5,2229 lei la 5,1610 lei, respectiv a lirei sterline de la 5,9245 la 5,9082 lei.
Ieşirile din piaţa americană au provocat scăderea criptomonedelor, evoluţie determinată şi de lipsa unor iniţiative din partea administraţiei de la Casa Albă în acest domeniu. Lunea trecută, bitcoin a scăzut până la 76.649 dolari iar ethereum până la 1.767 dolari. La sfârşitul săptămânii, bitcoin fluctua între 82.678 şi 84.422 dolari iar ethereum în culoarul 1.875 – 1.940 dolari.


























Comentarii