Doar viorile au rămas – Alma şi Arnold Rosé

> Expoziţie documentară şi instalaţie VR la Spaţiul Cilindru din Suceava 

Vernisaj: 18 martie | 19:00 – Spaţiul Cilindru

Expoziţia poate fi vizitată în perioada: 18 martie – 1 mai 2025

INTRAREA LIBERĂ

Cei doi prodigioşi instrumentişti aveau o relaţie destul de puţin cunoscută cu România – Arnold Rosé s-a născut la Iaşi, în 1863, înainte ca familia sa să se mute la Viena; de asemenea, în anii 1920, cvartetul Rosé cânta nu rareori cu George Enescu. Cariera celor doi violonişti Rosé, ca şi cea a multor altor muzicieni, s-a încheiat brusc în 1938, când Austria a fost anexată de Reich-ul nazist. În timp ce tatăl ei a reuşit să se refugieze în Marea Britanie, Alma Rosé a fost arestată şi deportată în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Aproape din întâmplare, Alma Rosé a fost auzită cântând şi, la ordinul conducătorilor lagărului, ea a creat şi dirijat o adevărată orchestră de femei. Astfel, ea a reuşit să salveze vieţile a numeroase muziciene evreice înainte de a muri ea însăşi în acel lagăr, în 1944. Majoritatea instrumentistelor din această orchestră au supravieţuit şi au fost eliberate în 1945. Peste 66.000 de evrei austrieci au căzut victime ale Holocaustului.

Expoziţia de la Suceava prezintă totodată o cercetare a muzicologului Vlad Văidean despre turneele realizate de Cvartetul Rosé în România, la începutul secolului 20, precum şi despre relaţia dintre Arnold Rosé şi George Enescu. Această secţiune este realizată cu sprijinul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

Oferită de Haus der Geschichte Österreich (Muzeul de istorie recentă a Austriei) şi de Forumul Cultural Austriac, expoziţia „Doar viorile au rămas – Alma şi Arnold Rosé” este prezentată într-un concept scenografic supervizat de Luana Popa şi Dinel Teodorescu pentru „Un concept Luna”.

Expoziţia „Doar viorile au rămas – Alma şi Arnold Rosé” este însoţită de o prezentare extinsă a dezvoltării proiectului VR HUMAN VIOLINS PRELUDE, scris şi regizat de Ioana Mischie. HUMAN VIOLINS PRELUDE este un proiect VR interactiv, despre puterea de transformare a muzicii în cele mai întunecate vremuri. A fost selectat in cadrul primei competiţii Cannes Immersive, fiind considerat printre cele mai bune opt proiecte imersive din întreaga lume in anul 2024. Este prima co-productie romano-franceza in domeniul VR. În februarie 2025, proiectul a primit „Marele Premiu” al secţiunii pentru creaţii imersive al Fipadoc (Biarritz, Franţa), după ce a fost distins şi cu European XR Award pentru cea mai bună regie (Bruxelles, Belgia).

Proiectul este inspirat de un fapt real: în timpul Holocaustului, evreilor li s-a permis să aleagă un singur obiect înainte de a pleca în lagăre şi mulţi au ales să-şi ia cu ei viorile. HUMAN VIOLINS PRELUDE urmăreşte povestea ficţionalizată a unei fete, pe nume Alma, pasionată de sunetul viorii sale, publicul având posibilitatea de a duce mai departe moştenirea muzicii ei.

HUMAN VIOLINS PRELUDE este scris şi regizat de Ioana Mischie, produs de STORYSCAPES în colaborare cu DAPROD, co-finanţat de AFCN. Parteneri: Studioset şi Noe-Fi Studios.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI