Domnului Doctor Sorin HÂNCU
…Terminasem facultatea şi conform cutumelor de atunci (proaste, desigur!), primisem repartiţie pentru locul de muncă la ţară, în regiunea Suceava.
Eram un grup de 5-6 colegi şi aşteptam ca a doua zi să ne prezentăm la Direcţia Sanitară pentru a ne alege posturile. Cum nu cunoşteam locurile, am vizitat Cetatea şi apoi colindam străzile din centrul oraşului şi ne bucuram de peisaj. La un moment dat, pe un panou de reclamă, am citit că apăruseră lozurile în plic şi că te puteai îmbogăţi. Nu stăteam prea bine cu buzunarele, dar am pus mână de la mână şi am cumpărat două lozuri. Căzuse cerul peste noi: am câştigat 3.000 de lei, sumă considerabilă pentru acea vreme, când salariul unui medic începător era de 800 de lei. Am împărţit banii frăţeşte şi ne-am dus la un restaurant să ne bucurăm de norocul nostru. Semn bun!
Numai că, în timp ce ne bucuram de deliciile unui pahar cu must, nu ştiu ce s-a întâmplat că am fost cuprins de o stare greu de explicat, m-am ridicat de la masă şi le-am spus colegilor mei că trebuia să plec acasă. De ce? Cum? Nici eu nu ştiam. Toţi au sărit cu gura pe mine, că puteam să am răbdare până după ce alegeam postul, că riscam să ajung prin cine ştie ce coclauri, dar nimic nu m-a înduplecat. Am plecat la gară şi am ajuns la Galaţi: tatăl meu era internat în spital, trebuia operat, dar avea o tensiune extrem de mare (peste 270 mm), medicii erau în mare încurcătură, aveau nevoie de acordul familiei şi biata mamă nu ştia ce să facă. Nu am stat pe gânduri – eram, dragă Doamne, medic –, aşa că şi mi-am dat consimţământul. Lucrurile au evoluat foarte bine şi după câteva zile m-am prezentat la Direcţia Sanitară a Sucevei. Sigur că domnul director Merdler (Merlă îi spuneau oamenii) era supărat că dădusem birul cu fugiţii şi mă aşteptam să primesc o circumscripţie cine ştie pe unde. Dar nu aveam de ales.
Numai că în timp ce consultam lista cu posturile libere, uşa cabinetului a fost izbită cu putere de perete şi în birou a irupt o doamnă uşor trecută cu vârsta, care i s-a adresat directorului cu glas tunător: „În lumina evenimentelor din Ungaria, să-mi eliberezi imediat imobilul luat cu japca în care ţi-ai instalat policlinica!”.
Directorul, îmbrăcat impecabil, cu costum, cravată şi cu cămaşă albă, cu manşetele care ieşeau din mâneci, a ţâşnit de pe fotoliul lui, a pus mâna pe călimara ornamentală, grea, din bronz, cu nu ştiu ce grup statuar, şi a tunat la rândul lui: „Asta e lumină? Ieşi imediat din birou, nenorocita dracului, că-ţi sparg capul, chiar dacă ştiu că ajung la puşcărie!”.
Eram încremenit. Cerneala se revărsase peste haină, peste pieptul şi manşetele cămăşii înaltului funcţionar, nu ştiam cum să mă strecor afară din cabinet, dar am fost oprit: „Stai, domnule, să-mi fii martor la nebunia asta”, aşa că am rămas, nu fără folos, fiindcă am primit repartiţie la cea mai apropiată circumscripţie de centru, la Adâncata.
Am rămas aici doi ani de zile, era pentru prima oară când trăiam la ţară, dar am făcut-o cu o plăcere deosebită, chiar dacă nu avem lumină, ştergeam sticla lămpii cu gaz în fiecare zi şi mă spălam la fântână…
Am fost primul medic al comunelor Adâncata, Dragomirna şi Hânţeşti şi păstrez acelei perioade amintiri dinte cele mai frumoase. Am amenajat dispensarul comunal, în funcţie şi astăzi, m-am înţeles foarte bine cu oamenii, am făcut cor cu copiii şi cadrele didactice, am cununat şi am botezat şi am devenit un membru al comunei. Aşa am cunoscut marile personalităţi medicale ale Sucevei, cu care am rămas în relaţii apropiate şi m-am bucurat de frumoasele realizări ale acestora.
N-am să mă opresc decât la doctorul Sorin Hâncu, coleg de rară modestie, a cărui zi de naştere o sărbătorim astăzi, chirurg de marcă şi nu mai puţin preşedinte al Colegiului Medicilor Suceava, iniţiator şi organizator al unei serii întregi al „Zilelor Medicale ale Sucevei”, una dintre cele mai îndrăgite şi mai pline de farmec întâlniri, intrate în tradiţia şi constanţa marilor şi apreciatelor manifestări ştiinţifice ale ţării.
Domnul doctor s-a retras de la conducerea Colegiului Medicilor, dar nu mă îndoiesc că manifestările tradiţionale ale Sucevei vor continua.
Adresez sărbătoritului LA MULŢI ANI!, frumoşi şi plini de sănătate şi putere de muncă, la fel ca şi familiei D-sale.
Rămâne, pentru mine şi pentru mulţi, un model de implicare şi dragoste de semeni, personalitate complexă şi demnă, care face cinste tagmei medicale şi contribuie la progresul medicinei.
I-am dedicat amintirile de mai sus, în semn de preţuire şi sinceră prietenie.
VIRGIL RĂZEŞU,
Piatra-Neamţ
Comentarii