BEC a primit 22 de candidaturi la alegerile prezidenţiale din mai, însă a respins până ieri dimineaţă şapte dintre acestea şi a admis opt.
Perioada pentru înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidenţiale 2025 s-a finalizat sâmbătă noaptea, la ora 24.00, potrivit calendarului electoral.
Au fost respinse candidaturile Dianei Şoşoacă şi Mariei Marcu. De asemenea, au mai fost respinşi Călin Georgescu, Petre Mîndru, Paul Ispas, Matei Vanea şi Constantin Vieru
Nicuşor Dan, Crin Antonescu, Victor Ponta, George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş, John Ion Banu Muscel au fost validaţi pentru alegerile din mai.
Biroul Electoral Central mai are de analizat şapte dosare de candidatură. Printre acestea se numără cele ale liderei POT, Anamaria Gavrilă, rectorului SNSPA, Remus Pricopie, şi fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.
Biroul Electoral Central înregistrează sau respinge candidaturile în cel mult 48 de ore de la depunere, dar nu mai târziu de 17 martie.
Din cele 22 de dosare de candidatură, 13 au fost depuse de independenţi.
Miercuri, 19 martie, este ultima zi în care candidaţii înscrişi pot depune la Biroul Electoral Central declaraţie pe propria răspundere pentru renunţarea la candidatură.


























Comentarii