Fotbal, Liga a III-a

Un eşec usturător, o victorie şi un egal pentru reprezentantele judeţului

În tabloul Seriei I al Ligii a III-a la fotbal, sâmbătă, 8 martie a.c., au fost programate partidele din cadrul etapei a XVII-a. Pentru CSM Bucovina Rădăuţi, partida de sâmbătă, acasă, în faţa propriilor suporteri, în compania formaţiei CS Ştiinţa Miroslava, ocupanta locului al doilea în clasament, s-a dovedit a fi una dezastruoasă, rădăuţenii pierzând clar cu 5-1. Golul de onoare pentru CSM Bucovina Rădăuţi a fost înscris de Ionel Stoian în minutul 89.

Într-o altă partidă ACS Şomuz Fălticeni a evoluat în deplasare la CSM Vaslui, terminând la egalitate 2-2. Pentru fălticeneni au marcat Denis Lăcustă în minutul 42 al partidei, respectiv Sahlean Andrei în minutul 63, în urma obţinerii unui penalti.

A treia reprezentantă a judeţului, ACS Şoimii Gura Humorului, a primit acasă vizita ultimei clasate, Ceahlăul Piatra Neamţ II, humorenii impunându-se în faţa propriilor suporteri cu scorul de 2-0, graţie reuşitelor semnate de Cornel Căinari, în urma unui penalti transformat în minutul 35, şi un gol reuşit de Cătălin Ştefănescu în minutul 52.

În clasamentul Seriei I, CSM Bucovina Rădăuţi coboară pe locul 6, cu 25 de puncte, Şomii Gura Humorului urcă o poziţie în clasament, locul 8, cu 13 puncte, iar ACS Şomuz Fălticeni se află pe locul 7, cu 15 puncte.

În etapa cu numărul XVIII, programată sâmbătă, 15 martie a.c., cu începere de la ora 15:00, Şomuz Fălticeni va disputa, acasă, pe stadionul „Constantin Jamaischi”, partida în compania formaţiei ACS USV Iaşi, Şoimii Gura Humorului vor face deplasarea la Ştiinţa Miroslava, iar CSM Bucovina Rădăuţi va juca în deplasare, la Dorohoi, în compania gazdelor de la Gloria Ultra.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI