> La Suceava, prefectul nu a fost înlocuit
Guvernul a decis că judeţele pot avea unul sau doi subprefecţi, în funcţie de evaluări. La Suceava prefectul nu a fost înlocuit.
Guvernul României a aprobat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, schimbarea Codului administrativ, astfel încât numărul de subprefecţi să fie de unul sau doi şi nu să fie fix.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat că, printr-o ordonanţă de urgenţă, s-a emis actul normativ care prevede acest lucru.
„Dacă până acum Codul administrativ spunea că «un judeţ este condus de un prefect cu doi subprefecţi», acum se spune „un judeţ este condus de un prefect cu unu sau doi subprefecţi”. Se vor face evaluări de eficientizare şi se vor numi – în multe cazuri s-a şi făcut aşa un singur subprefect. Excepţia o face Bucureştiul, care avea trei subprefecţi, acum are doi sau trei subprefecţi. Cred că, dacă nu mă înşeală memoria, peste 15 posturi de sub-prefecţi nu au mai fost ocupate şi e posibil ca această economie, să zicem, să continue şi în zilele următoare” a explicat purtătorul de cuvânt Mihai Constantin.
În şedinţa de joi, Guvernul a schimbat prefectul şi a numit doi subprefecţi de Iaşi, a eliberat din funcţie un subprefect la Sălaj şi a numit un prefect la Mureş.
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, despre care anterior se spunea că va fi înlocuit, a rămas în funcţie. (N.B.)
























Comentarii