Călugăreni

Coliziune cu patru autovehicule

Un accident rutier soldat cu implicarea a patru autovehicule – trei autoturisme şi o autoutilitară – s-a produs joi după-amiază pe raza localităţii Călugăreni, comuna Adâncata. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt.-col. Alin Găleată, la faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale dotate cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, sprijiniţi de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În total, opt persoane au fost implicate în coliziune. Trei dintre ele – inclusiv un bebeluş – au suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale imediate. După acordarea primului ajutor la locul accidentului, cele trei victime au fost transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI