Tenis

David Arcip a mai adăugat în tolba cu trofee încă patru titluri de vicecampion naţional

Între 25 ianuarie şi 3 martie 2025, fălticeneanul David Arcip a avut parte de o perioadă competiţională finalizată cu două titluri de vicecampion în proba de simplu şi două titluri în proba de dublu.

Primul turneu la care a participat a fost Trofeul Aquavia TCB Bucureşti, unde a pornit în competiţie din poziţia de favorit nr. 2, poziţie pe care a confirmat-o printr-un parcurs impeca-bil fără set pierdut până în finală. În finală l-a întâlnit pe prietenul său Tudor Preda, legitimat la Clubul Steaua Bucureşti, în faţa căruia a pierdut în două seturi: 3-6; 2-6.

La aceeaşi competiţie a reuşit să ajungă în finală alături de un alt sportiv de la Clubul Steaua, Ştefan Chindriş, alături de care au câştigat titlul de vicecampioni în proba de dublu.

A urmat o perioadă de pregătire de excepţie la Agenţia Edge din Elveţia, unde David, alături de antrenorul sau, Ferry Lechner, au avut ocazia să participe la evaluări, şedinţe de antrenament şi pregătire fizică cu specialişti din Franţa şi Elveţia.

După o săptămână extraordinară printre cei mai buni profesionişti dedicaţi sportului alb, David Arcip a pus în practică îndrumările primite şi strategia pregătită împreună cu antrenorul său, Ferry Lechner, reuşind să urce din nou pe podium în cadrul Circuitului Naţional Aquavia Trofeul BTM, edi-ţia a III-a, desfăşurat la Bistriţa-Năsăud.

Uneori, diferenţa fizică este cea care contează

Şi la Bistriţa, David a pornit în proba de simplu din postura de favorit nr. 2 şi a ajuns în finală cu un singur set pierdut în semifinala disputată împotriva sportivului Patrik Bolduţ, legitimat la Clubul Sergiu Carp Tenis Club din Zalău. În sferturile de finală a întâlnit un sportiv de la Academia Piatti din Italia, pe care l-a învins categoric în două seturi cu 6-0; 6-1.

În finală, David l-a întâlnit pe sportivul de gabarit, Eric Pop, de aproximativ doi metri înălţime, legitimat la Academia de Tenis „Florin Mergea” din Târgu Jiu. Diferenţa fizică net superioară a făcut ca David să piardă finala în două seturi cu 4-6; 3-6.

În proba de dublu, David, alături de partenerul său de la Lechner Tennis School, Bogdan Popa, au reuşit să termine competiţia în poziţia de finalişti.

La nici 15 ani, performanţe în U16

„Sunt foarte mulţumit de aceste rezultate, mai ales că abia am debutat la categoria U16, iar eu nu am încă 15 ani împliniţi. În multe meciuri, diferenţele de fizic sunt foarte mari, dar printr-o pregătire temeinică a întâlnirilor împreună cu antrenorul Ferry Lechner, de cele mai multe ori reuşesc să le fac faţă jucătorilor mai corpolenţi şi mult mai înalţi.

Urmează o perioadă foarte aglomerată, elev fiind în clasa a VIII-a trebuie să mă pregătesc pentru Eva-luarea Naţională, dar nu voi neglija nici tenisul, ritmul de antrenament rămânând acelaşi. După desfăşurarea simulărilor din luna martie a Evaluării Naţionale urmează noi turnee, Tennis Europe şi ITF.

Mulţumesc tuturor sponsorilor si cadrelor didactice de la Şcoală Gimnaziala nr.30 Braşov pentru tot sprijinul!”, ne-a spus David Arcip.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI