Adăpostul Public Suceava, în luna februarie:

Zero eutanasieri şi 32 de adopţii

Adăpostul Public Suceava continuă să prezinte transparent gestionarea animalelor fără stăpân, punând accent pe responsabilitate şi implicarea comunităţii.

Astfel, raportul lunar pentru luna februarie a.c. arată că au fost preluaţi 18 câini de pe domeniul public, în timp ce 8 câini au fost abandonaţi direct la adăpost. Totodată, 32 de câini au fost adoptaţi şi-au găsit un cămin.

În raport, un punct de mândrie este faptul că în luna februarie 2025 nu a fost efectuată nicio eutanasiere, aceasta „fiind o decizie conştientă şi responsabilă care reflectă angajamentul pentru protejarea vieţii fiecărui animal”.

 „În Adăpostul Public Suceava nu se mai ucid câini, iar acesta este cel mai mare pas spre normalitate” se arată în raport. Au fost înregistrate totuşi 3 decese, toate cauzate de probleme medicale în rândul câinilor adulţi.

Totodată, se arată că strategiile de implementat prevăd sterilizarea, ca metodă-cheie pentru prevenirea suprapopulării, promovarea adopţiilor prin campanii ample şi evenimente dedicate, dar şi politica „uşilor deschise”, prin care comunitatea este invitată să viziteze adăpostul şi să se implice activ. În plus, educaţia şi informarea rămân piloni esenţiali pentru a construi o comunitate empatică şi responsabilă.

„Transparenţa ne-a ajutat să depăşim momentele dificile, să vindecăm rănile trecutului şi să reconstruim încrederea comunităţii” afirmă reprezentanţii adăpostului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI