Gheorghe Şoldan a anunţat schimbarea traseului pentru şoseaua de centură de la Fălticeni şi obţinerea avizelor în 30 de zile

Varianta ocolitoare de la Fălticeni nu mai poate aştepta!

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a participat, marţi, la Fălticeni, la o discuţie pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului Fălticeni, întâlnire la care au participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Stelian Simerea şi primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, alături de reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi şi echipa de proiectanţi.

„Traseul iniţial al variantei ocolitoare trecea printr-o zonă a ariilor protejate, ceea ce ar fi însemnat ani de avize şi proceduri complicate. Aşa că am venit cu o soluţie nouă, prin care să evităm zona protejată. În actualele condiţii, estimez că vom obţine toate avizele necesare în aproximativ 30 de zile” a declarat Gheorghe Şoldan.

El a menţionat că, după întâlnirea de la Fălticeni, a avut o a doua şedinţă de lucru la Consiliul Judeţean Suceava, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi ai Agenţiei Naţionale a Ariilor Protejate.

„Îmi doresc ca această variantă ocolitoare să intre în următoarele luni în Consiliul Tehnico-Economic de la Ministerul Transporturilor, pentru a putea demara procedurile în vederea obţinerea finanţării şi scoaterea lucrărilor de construcţie la licitaţie. Fălticeniul a aşteptat destul!” a precizat Şoldan.

El a reamintit că în campania electorală a promis că variantele ocolitoare sunt o prioritate a acestui mandat.

„Am găsit soluţia pentru varianta de la Gura Humorului, pe care o facem acum, nu peste 10-15 ani, la fel vom face şi la Fălticeni. Lungimea totală a traseului final al variantei ocolitoare de la Fălticeni este de 8,29 km. Varianta ocolitoare se află în cea mai mare parte a traseului, peste 90%, pe teritoriul administrativ al unităţii administrativ-teritoriale (UAT) Fălticeni, diferenţa fiind amplasată pe teritoriile administrative ale următoarelor UAT-uri: Fântâna Mare, Baia şi Rădăşeni” a precizat Şoldan.

Preşedintele CJ a mai arătat că prima variantă ocolitoare pentru Fălticeni a fost aprobată în 2010, dar lipsa finanţării a blocat proiectul. Valoarea iniţială era de 201 milioane de lei, iar după actualizare, în 2019, a ajuns la 238 de milioane de lei.

Proiectul prevede o viteză de circulaţie de 80 km/h, trei intersecţii giratorii, un nod rutier, patru pasaje rutiere pentru a fluidiza traficul şi două parcări.

„Realizarea variantei ocolitoare Fălticeni va fluidiza traficul, eliminând ambuteiajele din centrul oraşului, va reduce degradarea infrastructurii şi a clădirilor cauzată de traficul greu şi va contribui semnificativ la diminuarea poluării” a concluzionat Gheorghe Şoldan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI