Ţara ne-a vrea (cât mai) deştepţi

„Un procent mare dintre noi ştie lucruri, dar nu ştie cum să le folosească în această lume competitivă.” Aşa a spus, recent, ministrul Educaţiei Daniel David – poate că încălcând o „regulă” a politicii drăguţe care, adesea, evită să pună degetul pe rană, ca nu cumva din asta să rezulte supărări – spre a-şi susţine afirmaţia că „analfabetismul funcţional este o problemă de securitate naţională”. De multă vreme se vorbeşte la noi despre analfabetism funcţional (mai rar cu trimitere clară la analfabeţii de acest fel – cine sunt ei, de ce, dacă ar mai putea fi cumva recuperaţi), de curând în spaţiul public au ieşit vorbe despre analfabetismul numeric (de altfel inclus în aria celuilalt), într-un larg şi profund context ce are în vedere calitatea oamenilor. Deoarece (imposibil s-o dai la întors), calitatea unei ţări (iar de la talpa ei, a unui sat, a unui oraş, a unei comunităţi mai mici sau mai mari, în relaţie cu altele) este dată nu doar de numărul orelor de istorie (şi „poveştile” lor), nu doar de resurse în adâncuri înfundate şi la suprafaţă desfăşurate, nu doar în parale făcute şi cheltuite, ci şi – chiar aşa! – în calitatea oamenilor care o locuiesc. Care calitate, când să faci o medie, nu e decisă de înţelepţi filosofi şi de meşteri informaticieni, nu de sportivii-vedetă, nu de elevii olimpici ci… (şi) de ceilalţi. Într-un sublim reflex al democraţiei, chiar de unii care nu-s în stare să citească eticheta la muştar, despre alţii, foarte curajoşi, care, juni (debutanţi în viaţă – familie, slujbă, afaceri), iau credite pe 30 de ani şi se consideră (teoretic) că-s extrem de pricepuţi în a alege primari, parlamentari, un preşedinte de ţară.

…„Poate reuşim să conştientizăm acest lucru, iar atunci unele măsuri pe care vrem să le luăm trebuie să vină să corecteze… dar nu peste un an, doi, trei…, trebuia să fie corectate de mult timp” a mai zis ministrul. (Dar cine să priceapă cine-l aude şi cum, şi când, şi de ce. Mă tem că-s destui cei care consimt că aşa vorbe deranjează şi că mai bine ar fi ca „lucrurile” să fie lăsate în plata lor, fără să simtă că…, după ne-faptă, aşa răsplată.)