Preşedintele CJ Gheorghe Şoldan a anunţat avizarea traseului drumului expres Suceava – Botoşani şi începerea studiilor de teren

> Acest drum expres este esenţial pentru judeţele Suceava şi Botoşani, nu doar pentru fluidizarea traficului, ci şi pentru dezvoltarea economică a întregii zone, a precizat şeful administraţiei judeţene

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului tehnico-economic, traseul final al drumului expres Suceava – Botoşani.

Decizia vine după o analiză comparativă realizată de firma care elaborează studiul de fezabilitate, bazată pe criterii tehnice, economice şi de mediu, anunţă CJ Suceava.

Din cele trei variante iniţiale propuse, două au fost selectate pentru etapa finală, având lungimi apropiate: 19,694 km şi 19,867 km. În urma evaluărilor, s-a optat pentru alternativa de traseu nr. 2, cu o lungime de 19,867 km.

Drumul expres va avea patru benzi de circulaţie (câte două pe sens), o lăţime a părţii carosabile de 22,5 metri şi va permite o viteză de proiectare de 120 km/h. Traseul va traversa oraşul Salcea şi comunele Dumbrăveni, Vlădeni, Mihai Eminescu şi Curteşti, fără a folosi segmente de drum existente.

Drumul expres va asigura conexiuni rapide cu infrastructura existentă prin trei noduri rutiere:

> nodul rutier Salcea, care va lega drumul expres de Autostrada Moldovei A7;

> nodul rutier Huţani, facilitând accesul către DJ 291 Huţani – Bucecea – Leorda;

> nodul rutier de la intersecţia cu DN 29, unde se va realiza conexiunea cu viitoarea variantă de ocolire Botoşani.

Proiectul mai prevede construirea a 15 poduri şi pasaje, însumând 2,654 km, precum şi amenajarea unor spaţii de servicii, a unui punct de sprijin pentru întreţinere şi a unor sisteme moderne de siguranţă rutieră.

În paralel cu aprobarea traseului, aflăm că au început studiile de teren pentru realizarea studiului de fezabilitate. Acestea vor include măsurători topografice, studii geotehnice, studii arheologice, evaluarea terenurilor şi curăţarea de eventuale muniţii neexplodate. Toate aceste activităţi sunt planificate să fie finalizate până la sfârşitul lunii iunie 2025.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a subliniat importanţa acestui proiect pentru dezvoltarea regiunii: „Pe lângă autostrada A7, Paşcani – Suceava – Siret, acest drum expres este esenţial pentru judeţele Suceava şi Botoşani, nu doar pentru fluidizarea traficului, ci şi pentru dezvoltarea economică a întregii zone. Modernizarea Aeroportului Internaţional «Ştefan cel Mare» şi dezvoltarea Zonei Libere Suceava sunt proiecte esenţiale pentru acest mandat, iar succesul lor depinde direct de o reţea rutieră modernă şi bine conectată”.

Preşedintele CJ Suceava a mai adăugat că sprijină echipa de proiectare şi că îşi doreşte finalizarea cât mai rapidă a studiului de fezabilitate pentru a putea demara licitaţia pentru proiectare şi execuţie.

Drumul expres Suceava – Botoşani este cofinanţat prin Programul de Transport 2021 – 2027. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI