> O femeie de 97 de ani a decedat
Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopţii de miercuri spre joi în localitatea Preuteşti, acesta fiind anunţat la 112 la ora 1:38.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii militari din Fălticeni, sprijiniţi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Preuteşti, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru a limita extinderea flăcărilor.
Aflăm că la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la o casă de locuit şi o anexă gospodărească, afectând o suprafaţă de aproximativ 120 mp, cu risc de propagare la clădirile învecinate. Flăcările s-au extins şi la o a doua locuinţă, însă pompierii au reuşit să limiteze incendiul la acoperişul acesteia, care a fost afectat pe o suprafaţă de 10 mp.
Înainte de sosirea pompierilor, vecinii au reuşit să scoată din prima casă o femeie de 97 de ani, care era inconştientă şi prezenta arsuri pe 40% din suprafaţa corporală. Pompierii paramedici SMURD au început imediat manevrele de resuscitare, sprijiniţi de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Din păcate, femeia nu a răspuns la resuscitare şi a fost declarată decedată.
Proprietarul celei de-a doua locuinţe, un bărbat de 71 de ani, a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale, refuzând ulterior transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:50. Intervenţia pompierilor a reuşit să prevină distrugerea altor clădiri din zonă.
Conform primelor cercetări, focul a izbucnit în dormitorul primei locuinţe, cel mai probabil din cauza unei lumânări aprinse, lăsate nesupravegheate.
Autorităţile fac apel la cetăţeni să respecte regulile de prevenire a incendiilor, mai ales în cazul utilizării lumânărilor, pentru a evita astfel de tragedii. (N.B.)
























Comentarii