Potrivit asigurărilor formulate de primarul Vasile Rîmbu

Toate terasele din municipiul Suceava vor intra în legalitate

> Noi nu trebuie să le privim ca ceva rău, ca ceva care să dispară din peisajul urban, este de opinie edilul-şef

Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a declarat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Local Suceava, că problema teraselor din municipiul Suceava este în prezent în atenţia conducerii municipalităţii, urmând să fie efectuate corecţiile necesare.

Primarul a fost interpelat în şedinţă de consilierul local AUR Mihai Crăciun care a solicitat lămuriri privind terasa din zona Pieţei Drapelelor UE.

Vasile Rîmbu a spus că a fost făcută o situaţie a teraselor, care s-a finalizat printr-un raport preliminar, în baza căruia vor fi dispuse „anumite măsuri”.

„În ceea ce priveşte terasele, nu trebuie să le abordăm la modul sălbatic sau foarte răutăcios, pentru că terasele fac parte din peisajul urban, unde te duci să bei un suc, o bere… Alţii se odihnesc sau îşi trag sufletul pe aceste terase. Noi nu trebuie să le privim ca ceva rău, ca ceva care să dispară din peisajul urban” a spus primarul.

Rîmbu a arătat că în municipiul Suceava sunt 42 de terase pe domeniul public, dintre care 18 ocupă permanent domeniul public, iar 34 sunt amplasate pe teren privat deţinut de persoane fizice sau juridice.

Dintre cele 42 de terase de pe domeniul public, unele sunt construite din structuri permanente care ocupă domeniul public pe toată durata anului, chiar dacă proprietarii declară că nu desfăşoară activitate câteva luni pe an.

Potrivit primarului, există terase închise care nu au contract de închiriere pentru anumite luni, dar funcţionează pe toată durata celor 12 luni ale anului şi, de asemenea, terasele au contracte, în general, în intervalul 15 februarie – 31 decembrie, iar în perioada de la 1 ianuarie până în 14 februarie proprietarii solicită punerea în legalitate.

„Avem terase care au probleme, care trebuie să vină cu anumite corecţii şi vă asigur că nu există niciun fel de aplicare a noastră de a lucra selectiv. Toate terasele vor avea acelaşi tratament” a subliniat Vasile Rîmbu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI