Adevărul ori dreptatea, a spus-o românul de multă vreme, „umblă cu capul spart” chiar şi pentru cei care rostesc (dacă o fac!) mecanic, în anumite momente, „precum în cer aşa şi pre pământ”. Cine mai ştie astăzi care dintre poeţii noştri a scris tulburătorul vers „Minciuna stă cu regele la masă”? De aceea, inflexibilului gazetar, ce nu putea admite sub nicio formă compromisul – „adevărul este stăpânul nostru” – i s-a spart capul de două ori!
Contemporanul nostru, bucovineanul şi îndărăptnicul Ion Filipciuc, pentru care documentul este literă de lege, a cercetat cu ochi de argus desfăşurarea evenimentelor de la mănăstirea Putna din august 1871 şi a publicat o carte de o sută de pagini, cu un titlu provocator: Isprava „Am cântat Daciei întregi!” o basnă măiastră (Ed. „A.T.U.” Sibiu, 2024). Preluăm imediat un pasaj edificator din carte: Juvenila ispravă „Tată, am cântat Daciei întregi!” se însăilează întrucâtva abia după moartea lui Ciprian Porumbescu, miercuri, 6 iunie 1883, la Stupca – şi scornitorii acestei măiestre năzbâtii erau convinşi că sporeau aura talentului nefericitului muzician. Părintele Iraclie însă, ca un creştin cu frica lui Dumnezeu, nu s-a încumetat să tulbure memoria preacurată a feciorului cu o minciună. Ceea ce ne îndeamnă să-i urmăm cucernica pildă…, căci iubirea de patrie şi a geniilor sale nu se poate măsura decât cu baierele curate ale adevărului. Şi-or fi zis şi alţii, precum George Călinescu, referindu-se la data şi locul naşterii lui Mihail Eminescu, atunci „când e vorba de un mare poet, puţină mitologie nu strică”. Ba strică, fiindcă mitologia nu poate fi nici multă şi nici puţină, mai ales că mitul pentru lumea arhaică era perceput ca o realitate indubitabilă, având caracter de sacralitate. Escamotarea sau detronarea ade-vărului (aura de sacralitate nu i-o poate lua nimeni!), oricât ne-ar gâdila orgoliile personale sau naţionale, ne referim la geniul lui C. Porumbescu, e împotriva instanţei supreme a conştiinţei, numită de Socrate Daimonion.
Aşadar, nimeni din cei prezenţi la Serbarea naţională de la Putna, consemnează I. Filipciuc (Ioan Slavici, Mihail Eminescu, Teodor Ştefanelli, G. Dem. Teodorescu, Gr. C. Tocilescu şi alţii), nici măcar Iraclie (cel ce a publicat mai târziu, printre altele, şi Un episod hazliu din mănăstirea Putnei, dinainte de cincizeci de ani în „Gazeta Transilvaniei” din Braşov) nu pomenesc de prezenţa lui C. Porumbescu la Ierusalimul românesc în 15/27 august 1871. Cercetătorul de la Costişa trece în revistă scrierile celor ce au pomenit exclamaţia patriotică, înecându-şi obrazul plin de emoţie în barba albă a părintelui: „Tată, am cântat Daciei întregi!”. Cum Filipciuc descoperă, în materialele privitoare la această scenă, o serie de inadvertenţe, ajunge la concluzia că nici tatăl şi nici fiul n-au fost prezenţi la respectivul eveniment şi o neostoită fabulaţie s-a răspândit printre comentatori până în zilele noastre. Dragoş Vitencu îl vede pe Ciprian plecând de la Stupca încărcat cu „talgere şi linguri împachetate cu grijă de doamna Emilia”, având în cealaltă mână „cutia viorii cremonese”, iar tânărul muzician va cânta cu vioara… lui Vindireu. Într-o căruţă în care călătoresc Vasile Morariu şi Mihail Eminescu s-a putut vedea, pe lângă saci de făină, broşura Răpirea Bucovinei, scoasă de Mihail Kogălniceanu abia în 1875. Ion Nistor e convins că Ciprian a cântat la Putna Hora detrunchiaţilor, obligându-l pe Filipciuc să precizeze că respectiva compoziţie e din 1878, inspirată când arborosenii se aflau în detenţie ca trădători. Până şi Dimitrie Vatamaniuc a preluat invenţia, scriind într-o carte despre Ioan Slavici: „…iar cum oaspeţii, studenţi şi ţărani, se prin în horă, Ciprian Porumbescu ia vioara şi cântă «Daciei întregi»”. E interesantă părerea ziaristei Maria Toacă din Cernăuţi care, după ce a făcut cunoştinţă cu cercetarea lui I. Filipciuc, cuprinsă de nestăpânită euforie patriotică (nimic rău în asta!), scrie, la rândul ei: „E atât de frumos să repetăm de o sută, de o mie de ori «Tată, am cântat Daciei întregi», încât chiar adevărul se retrage din faţa acestor cuvinte!” Nu „adevărul se retrage”, ci îl înghesuim noi să se re-tragă, cu credinţa că şi reuşim, fără să ne dăm seama că e deasupra noastră, sau, cum notează cercetătorul Adevărul nu se retrage din faţa oricărei primejdii.
E de adus în discuţie în acest moment (o face şi I. Filipciuc) părerea poetului Adrian Alui Gheorghe, cel ce a studiat scrierile despre acest subiect, care ajunge la aceeaşi concluzie în 2021: „Participarea lui Ciprian Porumbescu nu o regăsim deocamdată consemnată în presa vremii, ea însă a fost puternic «folclorizată», după ce a rămas în «povestea evenimentului» ca una de excepţie” Să ne oprim, în final, asupra altui text aparţinând autorului bucovinean: Să tragem nădejde că – din pământ, din iarbă verde – se va ivi într-o bună zi o scrisoare, o filă de jurnal, o însemnare răzleaţă pe pagina unei cărţi despre tânărul înalt şi firav, cu părul castaniu şi privirea arzătoare, care a cântat la hora hrămenilor de la Putna, în ziua de duminică, 15/27 august 1871. Până atunci, să ne hrănim duhovniceşte precum hrămenii de la ctitoria ştefaniană şi nu ne opreşte nimeni să nu ne gândim ce frumos şi înălţător ar fi fost dacă Ciprian ar fi cântat „Daciei întregi”.
Comentarii