Cuvintele aparţin existenţialistului francez Jean Paul Sartre şi se potrivesc de minune desantului literar pe care scriitorul ieşean Liviu Apetroaie l-a făcut împreună cu echipa sa de susţinători din Capitala Moldovei, formată din prof. univ. dr. Anton Adămuţ, scriitor şi filozof, Camelia şi Florin Busuioc, patronii Editurii „Vasiliana”, pictorul Florin Buciuleac şi sculptorul Adrian Pavel, la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, duminică 26 ianuarie 2025.
Invitat de către conducerea instituţiei de învăţământ militar, în considerarea pe care i-o poartă fostului său elev (absolvent al promoţiei 1992, ajuns astăzi printre marii literaţi din Târgul Ieşilor) pentru a le ţine o prelegere micilor cadeţi, scriitorul ieşean a fost întâmpinat în sala de lectură a colegiului de o echipă de profesori. Printre aceştia, numărându-se Radu Ciumaşu, de geografie, Mihaela Pintilei, Ecaterina Dranca şi Angelica Cârloanţă, de limba română, Georgeta Hojbotă, de matematică, Daniela Cârloanţă, profesor de ştiinţe socio-umane, Irina Popescu, profesor de sport, bibliotecarele Lenuţa Luchian şi Florentina Piticari. Cadre didactice ce s-au constituit doar în interfaţa celor ce-l aşteptau pe scriitorul şi critic literar Liviu Apetroaie, întrucât în spaţioasa bibliotecă îl aştepta publicul numeros al elevilor colegiului, îmbrăcaţi în uniforma de oraş.
Ceea ce i-a amplificat emoţia revederii, Liviu Apetroaie începând a le povesti mult mai tinerilor săi colegi, că Biblioteca Colegiului Militar Naţional „Ştefan cel Mare” a constituit un spaţiu interactiv pe când era dânsul în liceu (militar) şi este sigur că nu şi-a schimbat această destinaţie nici acum. De asemenea, le-a povestit elevilor despre cât de mult l-a ajutat viaţa pe care a trăit-o aici, în formarea propriei personalităţi de mai târziu. În locul unde „a întâlnit mentori merituoşi […] şi unde, se făcea o filozofie adâncă […] maturizarea este de o altă natură”.
Criticul literar Liviu Apetroaie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, şi-a dorit – şi a reuşit în cea mai mare măsură – să realizeze, cu publicul care îl asculta cu atenţie, o discuţie interactivă. Întrebat de Lucian Macarov, elev în anul I, dacă a scris poezie sau proză încă din anii de liceu, criticul a confirmat că a debutat cu poezie în revista „Ateneu” care apărea la Bacău şi, tot poezie a scris şi publicat în revista colegiului militar de atunci, „Muşatinii”. Ca, mai apoi, să-i încurajeze şi pe dânşii să scrie, angajându-se să facă culoar pentru aceasta la redacţia prestigioasei reviste „Bucovina literară” din Suceava. Prezentându-le chiar revistele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România – „Convorbiri literare” (ce apare neîntrerupt de la 1867) şi „Poezia”, publicaţii deschise debuturilor. Cu specificarea că „poezia şi proza trebuie să deschidă uşa prin valoarea lor şi, mai ales, spunându-le că „persoane cu o carieră militară” (la activ) „nu sunt puţine în istoria literaturii”. Vorbindu-le mai apoi elevilor despre frumuseţea limbii române – „o limbă mai bună pentru literatură alta decât româna, nu există; […] este peste orice altă limbă europeană […] greu de tradus”. Şi despre internet, care, „a provocat o criză a receptării criticii literare […] literatura trece pe format virtual, cartea tipărită va fi din ce în ce mai rară”. Apreciind însă că, în orice format vor apărea cărţile, editurile nu vor putea renunţa niciodată la „acurateţea ştiinţifică”.
Amintindu-şi, cu înfrigurare de această dată, de ce s-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie, în 1990 mai exact, pe când, fiind elev al Liceului Militar (cum se numea atunci), s-a raliat cu iniţiativă grupului de aproximativ 300 de colegi, care, fără nicio apobare de la eşalonul superior, s-au urcat în trenul accelerat Vatra Dornei – Bucureşti (din Suceava autorităţile CFR trebuind să le pună un tren special) pentru a ajunge la Comandamentul Trupelor de Uscat. Unde să-şi ceară drepturile legitime: o mai mare libertate de exprimare, o mai bună dotare materială, „mai multe libertăţi ale vârstei”. Şi mai ales (dincolo de ineditul acestei spontane deplasări în masă ca formă de protest a personalului unei structuri militare şi pedepselor disciplinare suportate ulterior din partea comandanţilor), cât de folos a fost această revendicare pentru democratizarea instituţiilor de învăţământ militar ce a urmat, acţiunea cadeţilor câmpulungeni fiind de cea mai mare amploare la nivel naţional.
Invitatul a prezentat mai apoi volumul „Femei ilustre din spaţiul românesc” scris cu acribie de eseistul, criticul şi istoricul literar Nicolae Busuioc, membru al Uniunii Scriitorilor şi vreme de peste trei decenii, director al Bibliotecii Central Universitare Iaşi, „cea mai valoroasă bibliotecă din ţară, după Biblioteca Naţională”. Enciclopedie „riguroasă ştiinţific […] fără mitologizarea personajelor”, lansată în urmă cu două zile, pe 24 ianuarie 2025, la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc (acum în haină nouă); „în care prezintă tot ce am avut mai strălucitor […], portretul a 180 de femei celebre, ce nu mai sunt printre noi”. Criticul literar anticipând cu nădejde că, despre cele din ziua de astăzi vor scrie cei din noua generaţie, de ce nu, chiar elevi ai Colegiului Militar Naţional „Ştefan cel Mare”.
În modestia-i caracteristică, Liviu Apetroaiei a vorbit doar la finalul discursului despre noul său volum de versuri intitulat „Sau nu”. Însă, chiar şi atunci, mai mult despre Editura „Junimea” care i-a tipărit cartea, şi despre Editura „Vasiliana”, aflate printre cele mai riguroase şi mai exigente edituri din Iaşi în a da publicităţii tomuri de literatură. Dorindu-şi cu siguranţă, să lase cititorii să-i evalueze poezia, să poată vorbi ei înşişi mai târziu, despre lirica sa.
Cu asupra de măsură, în referire la criticul literar Liviu Apetroaiei, la revistele în care publică şi la modul cum este receptat de cititori, lansările de carte din municipiul Iaşi ce-l au ca prezentator, a făcut aprecieri encomiastice col. (r.) Vasile Aioanei, iar poeta Gabriela Braha Strugaru a recitat poeziile „din prea lumină” şi „revorbire” cuprinse în volumul prezentat.
„Ieri, 26 ianuarie, am urcat dealul pe care tronează fără urme de trecere a veacului de la înfiinţare, Colegiul Militar «Ştefan cel Mare» de la Câmpulungul Moldovei. M-am întors cu peste 30 de ani ACASĂ, pentru că mie acolo mi-a rămas adevărata casă de suflet. Şi am dus şi darul meu, singurul pe care l-am putut duce, o carte de vorbe, ieşită din tipar şi cu cerneală neuscată […] Mi-au fost alături şi prietini de suflet din Iaşi, dar mai ales oamenii din liceu […].
A fost cum trebuia să fie. CUM? Nu ştiu prea bine nici acum, dar frumos şi dulce-amar nostalgic, melancolic” avea să scrie conferenţiarul pe reţelele de socializare la nicio zi după cea în care ne-a umplut sufletul bucurie şi de frumos. Ce-am putea spune, noi, mai mult decât atât?
VASILE AIOANEI
Comentarii