> Potrivit structurii, drepturile elevilor sunt pe hârtie, dar în realitate sunt încălcate
În luna decembrie 2024, Consiliul Judeţean al Elevilor Suceava (CJE SV) a publicat Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Judeţean (RISEJ) pentru anul şcolar 2023-2024.
Raportul, un demers anual coordonat de Consiliul Naţional al Elevilor şi structurile sale locale, sintetizează răspunsurile a 2.353 de elevi suceveni la un set de 30 de întrebări menite să evalueze experienţele şi drepturile lor educaţionale. Studiul, întins pe 43 de pagini, oferă o analiză detaliată şi indicatori esenţiali pentru actorii implicaţi în sistemul educaţional.
Raportul scoate la lumină multiple probleme legate de respectarea drepturilor elevilor. Deşi Statutul Elevului consfinţeşte aceste drepturi, documentul relevă că ele nu sunt pe deplin cunoscute sau aplicate. Un procent semnificativ, 38,4% dintre respondenţi, a declarat că nu a auzit niciodată de acest statut, indicând o deficienţă majoră în diseminarea informaţiilor de către unităţile de învăţământ.
De asemenea, 36,7% dintre elevi au raportat experienţe de violenţă, discriminare sau hărţuire în şcoli. Potrivit studiului, doar 36,6% beneficiază integral de decontarea transportului, deşi cadrul legal pentru acest drept este în vigoare încă din 2023. Mai mult, lipsa rutelor de transport public adecvate reprezintă o altă problemă semnalată frecvent.
Recomandări pentru autorităţi
Pentru a aborda aceste lacune, Consiliul Elevilor din judeţ a propus mai multe măsuri, printre care:
> Diseminarea Statutului Elevului în toate unităţile de învăţământ preuniversitar;
> Combaterea violenţei şi discriminării prin politici şcolare concrete şi instruirea personalului didactic;
> Garantarea accesului la transport gratuit pentru toţi elevii eligibili şi extinderea rutelor de transport public.
Mesajul liderilor elevilor
Ştefan Ioniţă, preşedintele CJE Suceava, elev la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, a criticat abordările superficiale ale unor instituţii de învăţământ:
„Trăim într-o perioadă în care educaţia trebuie să evolueze într-o direcţie modernă, adaptată nevoilor elevilor. Acest raport reflectă vocea elevilor suceveni, care sesizează nereguli semnificative la nivel judeţean. Conducerile multor unităţi de învăţământ par să manifeste un dezinteres faţă de respectarea drepturilor elevilor, concentrându-se mai degrabă pe iniţiative de faţadă. Aceste practici nu doar că periclitează evoluţia sistemului educaţional, dar creează o barieră invizibilă între elevi şi profesori.”
Raportul RISEJ 2024 este considerat un instrument esenţial pentru identificarea problemelor sistemice din educaţie şi pentru mobilizarea autorităţilor în vederea îmbunătăţirii situaţiei elevilor. (N.B.)


























Comentarii