LPS Suceava şi-a desemnat cei mai buni sportivi ai anului 2024

Conducerea Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava şi-a premiat, la finele săptămânii trecute, cei mai buni elevi în ramurile sportive în care au concurat. Ceremonia a avut loc în amfiteatrul instituţiei şi a fost oficiată de directorul LPS, Ciprian Anton. În comparaţie cu ceilalţi ani, acum sportivii au primit cupele şi diplomele chiar din partea antrenorilor alături de care au obţinut rezultatele de anul acesta. Ciprian Anton i-a felicitat pe toţi sportivii premiaţi, dar şi pe antrenori şi pe profesorii de cultură generală. Pentru premiul de cel mai bun fotbalist, acordat lui Sebastian Burlacu, premiul a fost ridicat de părinţii acestuia, vizibil emoţionaţi. Şi asta pentru că Sebastian este plecat în Italia, unde a semnat cu clubul de Serie A, Como. La final, directorul LPS Suceava a anunţat instituirea unui nou titlu, cel de „Profesorul anului”. Iar pentru 2024, premiul a fost acordat directoarei adjuncte, Ioana Cristina Lohănel.

Premiile, pe discipline sportive, pentru anul 2024:

ATLETISM:

Locul I – Precub Denis

Locul al II-lea – Timofticiuc Denisa

Locul al III-lea – Ignătescu Marian

 

LUPTE:

Locul I –Muntean Robert George U17

Locul al II-lea – Romega Ioana Maria U17

Locul al III-lea – Cozma Victor U13

Locul al III-lea – Lupitrec Tudor U13

 

HANDBAL FETE:

Locul I – Sandu Beatrice

Locul al II-lea – Gîtman Maria

Locul al III-lea – Petruneac Alexia

 

HANDBAL BĂIEŢI

Locul I – Ungurean Robert

Locul al II-lea – Carvaţchi Andrei

Locul al III-lea – Mitrea Rareş

 

VOLEI FETE

Locul I – Tătărău Medeea Sophia

Locul al II-lea – Enciu Moldovan Maria

Locul al III-lea – Olariu Alessia Elena

VOLEI BĂIEŢI:

Locul I – Verciuc Ioan

Locul al II-lea – Ghiuţă Luca Alexandru

Locul al III-lea – Verciuc Valeriu

 

RUGBI MASCULIN

Locul I – Onea Ioan

Locul al II-lea – Iliescu Codrin Vasilică

Locul al III-lea – Lozniceru Alexandru

 

RUGBI FEMININ

(locul 1 judet şi locul 3 la zonă)

Locul I – Ciornei Mirela

Locul al II-lea – Codău Andreea

Locul al III-lea – Hulboacă Luminiţa

 

NATAŢIE

Locul I – Moscaliuc Maria

Locul al II-lea – Cazacu Elissa

Locul al III-lea –Trifan Fabian

 

FOTBAL

Locul I – Sebastian Burlacu

Locul al II-lea – David Grigoraş

Locul al III-lea – Messi Coajă

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI