> Există premise ca în foarte scurt timp să avem un guvern
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat, ieri, partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acesta a declarat, după consultări cu partide parlamentare, că este posibil ca „în foarte scurt timp” să fie format un guvern al coaliţiei pro-europene.
„Coaliţia pro-europeană formată din PSD – PNL – UDMR şi minorităţi a venit cu toţi liderii împreună, au solicitat să vină cei patru lideri împreună, m-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a organizat, în prima parte a zilei, consultări cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui premier. Au răspuns invitaţiei coaliţia PSD – PNL – UDMR plus minorităţi şi USR, iar partidele AUR, S.O.S. România şi P.O.T. au refuzat să se prezinte.
„Sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două Camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, a afirmat Klaus Iohannis.
Noii parlamentari au depus jurământul sâmbătă.
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat
USR i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că mandatul lui s-a încheiat.
„Am mers astăzi la Cotroceni să-i spunem lui Klaus Iohannis un lucru simplu: mandatul domniei sale s-a încheiat pe 21 decembrie, adică ieri. Domnia sa nu are nici legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român. Constituţia este interpretată, ca orice lege, în litera şi spiritul ei. Și o astfel de interpretare ne arată clar că avem soluţia pentru astfel de situaţii – preşedintele Senatului poate prelua, interimar, funcţia”, a declarat Elena Lasconi.
Liderul USR susţine că Iohannis, PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor.
AUR, S.O.S. România şi P.O.T. au refuzat să se prezinte la consultări
George Simion, liderul AUR a anunţat că nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni. „Sperăm din suflet ca fostul locatar de la Palatul Cotroceni să plece. Am adus o dubă cu mutări, relocări, debarasări. Noi nu recunoaştem legitimitatea lui Klaus Iohannis, astăzi este un preşedinte ilegitim”, a declarat George Simion, liderul AUR.„Nu vom legitima prin prezenţa noastră un preşedinte ilegitim, credem că aceasta este singura atitudine corectă”, a adăugat Simion.
Şi Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunţat că nu va participa la consultări. „Astăzi, POT a fost chemat la Cotroceni pentru consultări privind primul-ministru. Însă, tot de astăzi România nu mai are preşedinte de la ora 00.00. Aşadar, orice partid care participă astăzi la Cotroceni la consultări susţine o persoană care este ilegală, imorală. POT nu va participa la aceste consultări”, a spus, într-un mesaj postat pe Facebook, Anamaria Gavrilă, preşedinte POT.
Preşedinta partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anunţat, ieri, faptul că formaţiunea pe care o conduce nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni. „Îl anunţ şi pe persoana fizică Klaus Iohannis, infractor de profesie şi autor al dictaturii şi al loviturii de stat, pentru că de la el a plecat în primul rând şi prin el s-au transmis ordinele din data de 5 octombrie până în 6 decembrie, inclusiv reţinerile tuturor persoanelor care au susţinut un anumit candidat, îl anunţ că partidul S.O.S. România respectă Constituţia şi legile ţării, nu este complice la aceste infracţiuni şi nu va participa la aceste pseudo-consultări, pentru că există aici infracţiuni grave, iar noi nu vom fi niciodată complici, mai ales că în partidul S.O.S. România, aproximativ 40 la sută suntem jurişti de profesie”, a declarat Diana Şoşoacă, într-o conferinţă desfăşurată la Palatul Parlamentului.
























Comentarii