Casa Memorială „Simion Florea Marian” din Suceava, pe drumul restaurării

> Muzeul Naţional al Bucovinei a semnat un contract de finanţare nerambursabilă

Muzeul Naţional al Bucovinei (MNB) a anunţat semnarea, la data de 20 noiembrie a.c., a unui contract de finanţare nerambursabilă pentru proiectul „Elaborare documentaţie tehnică pentru intervenţii asupra clădirii Muzeului Casa Memorială Simion Florea Marian”. Aflăm că proiectul este finanţat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), prin fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în cadrul subprogramului „Case memoriale – Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice”.

Potrivit MNB, Casa Memorială „Simion Florea Marian”, monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice (cod LMI: 34.b.001), este un reper cultural important pentru Suceava. Construită în secolul al XVIII-lea, clădirea a fost achiziţionată de academicianul Simion Florea Marian în 1886, devenind locul în care acesta şi-a desfăşurat activitatea ştiinţifică.

În 1974, casa a fost transformată în muzeu, adăpostind un fond documentar impresionant, de peste 20.000 de bunuri de patrimoniu cultural naţional.

„Din păcate, în ultimii ani, clădirea a suferit degradări semnificative, fiind necesare intervenţii urgente pentru conservare. Proiectul vizează realizarea documentaţiei tehnico-economice, inclusiv studiul de fezabilitate de tip DALI, pentru restaurarea şi consolidarea imobilului, precum şi reamenajarea grădinii de 2.300 mp. Pe lângă refacerea patrimoniului vegetal, proiectul include crearea unui circuit de vizitare şi dezvoltarea unui spaţiu destinat activităţilor culturale şi educative.”

Bugetul total al proiectului este de 275.000 lei, din care 250.000 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de INP, iar 25.000 lei sunt asiguraţi din cofinanţarea beneficiarului. Lucrările se vor desfăşura în perioada noiembrie 2024 – august 2025, având ca partener în proiect firma SC Arhitectura Grafica Design SRL din Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI