> L.D. CLEMENT
…Ar fi având coarne ca de berbec (ori ca de ţap), scoarţă de copac ori strai de vreascuri peste trup, gheare ori copite… În gheare ar ţine un snop de nuiele cu care să croiască pe câte cineva, în spinare ar duce un coş sau un butoiaş în care să pună pe câte cineva… De speriat! Cin’ să fie, cin’ să fie?!…
Se cam zice că românii vor fi fiind dintre cei care degrabă preiau şi-şi asumă personaje, sărbători şi altele… dinspre Occident…, (m)da, însă doar într-un fel, până la un punct. Deoarece am intrat deja în decembrie, îi aducem în discuţie (pe rând) pe Moş Nicolae şi pe Moş Crăciun, cu poveştile (despre ei) şi cu darurile (de la ei). Personaje benefice, de tot dragul (deşi despre primul se mai zice că ar putea fi nu doar dăruitor, ci şi pedepsitor). Îi aducem acum în discuţie întrucât alături de ei nu l-am adus, nu l-am primit în cultura noastră şi pe cel pe care – cu oarece stângăcie l-am descris mai sus, căci nu l-am văzut, l-am citit numai – în miezul vechii Europe ameninţă copiii că, dacă nu vor fi ascultători, cuminţi, harnici etc. îi va sancţiona. El e Krampus (într-un film fiind numit „spaima Crăciunului”; din germană prin franceză, noi am reţinut vorba „crampă”) cel care, altfel, potrivit înfăţişării (nu şi purtării) ar semăna cumva şi cu personaje din mitologia precreştină pe care le-am reţinut spre a le arăta la cumpăna dintre ani.
Poate că şi acesta ar fi un oarece argument că, în fond (popular), ne dorim să facem alegeri bune.
Comentarii