Avertizări meteo pentru judeţul Suceava:

Se aşteaptă lapoviţă şi ninsoare, cu strat de zăpadă consistent în zonele montane, dar şi vânt puternic

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe informări şi avertizări meteorologice pentru perioada 20 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 20, vizând condiţii meteo severe în toate regiunile ţării.

Astfel, a fost emisă o informare meteorologică valabilă de miercuri, 20 noiembrie, ora 10, până sâmbătă – 23 noiembrie, ora 20.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, se vor înregistra precipitaţii moderate cantitativ. În sudul ţării vor predomina ploile, iar în celelalte regiuni se aşteaptă lapoviţă şi ninsoare, cu strat de zăpadă consistent în zonele montane.

Pe alocuri, există riscul depunerii de polei.

Cantităţile de apă vor fi între 15-25 l/mp, iar în zonele deluroase şi montane, acestea vor depăşi 30-40 l/mp.

Se anticipează vânt puternic cu intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze de 50-60 km/h. În zonele montane, rafalele vor depăşi 70-90 km/h, viscolind zăpada.

ANM a emis şi cod galben de ninsori şi viscol pentru judeţul Suceava, valabil până joi, 21 noiembrie, ora 10.

La munte, stratul de zăpadă va depăşi local 10-20 cm, iar rafalele vor atinge 70-90 km/h, intensificând viscolul.

În Transilvania şi Moldova, se va depune un strat de zăpadă de 5-10 cm. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI