Angajaţii serviciilor judeţene şi ai Serviciului Municipiului Bucureşti din cadrul Arhivelor Naţionale ale României au intrat luni, 4 noiembrie, între orele 12-14, în grevă de avertisment – „prima din istoria Arhivelor Naţionale ale României şi din istoria Ministerului Afacerilor Interne”.
Potrivit unui comunicat de presă, în cazul în care factorii decizionali nu vor aproba revendicările corpului profesional, se va declanşa greva generală, începând cu data de 11 noiembrie a.c.
„Angajaţii serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale ale României au ajuns la această formă de protest din cauză că demersurile de până acum nu au avut rezultatul scontat.
Funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale ale României au încercat, prin toate mijloacele legale posibile, să elimine inechitatea şi discriminarea salarială la care sunt supuşi faţă de Aparatul Central. Subliniem că suntem singura instituţie rămasă în această situaţie de discriminare evidentă!
Totodată, nerezolvarea inechităţilor salariale va duce la probleme serioase, cu urmări catastrofale pentru o societate democratică: nesoluţionarea numeroaselor solicitări privind vechimea în muncă sau reconstituirea dreptului de proprietate, neeliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetăţeniei române, scăderea capacităţii instituţiei de gestionare a celor mai importante documente istorice care aparţin Fondului Arhivistic Naţional. Practic, funcţionarea unei societăţi democratice, nu poate exista în afara Arhivelor Naţionale ale României!
Mai mult decât atât, statul român este obligat să asigure documentelor istorice condiţii de păstrare şi de conservare, care să le facă accesibile şi peste cinci secole, iar angajaţilor trebuie să le garanteze aplicarea principiilor constituţionale ale egalităţii de tratament între toţi salariaţii şi să evite discriminarea acestora. Inechităţile şi discriminarea salarială, lipsa acută de personal şi condiţiile precare de muncă au dus la plecări masive din Arhivele Naţionale, personalul îndreptându-se spre alte instituţii salarizate corect, care respectă principiul «la muncă egală, salariu egal».
Dacă demisiile vor persista în Arhivele Naţionale, în majoritatea structurilor judeţene se va pune lacătul pe uşă!
Domnilor Guvernanţi, avem încredere că vă veţi îndrepta atenţia spre una dintre cele mai importante instituţii din România, care gestionează 343.334 m.l. de documente create începând cu anul 1001!” se arată în comunicat.
Potrivit precizărilor transmise cotidianului „Crai nou” de Dorin Blaga, angajat al Arhivelor Naţionale – Serviciul Judeţean Suceava, totodată vicepreşedinte al filialei Arhivelor Naţionale a Sindicatului Europol, greva de ieri a fost consecinţă a „eşuării negocierilor pentru încheierea acordului de muncă”. Dorin Blaga a precizat că revendicările se referă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a condiţiilor de păstrare a documentelor, iar demersurile iniţiate încă de la începutul anului, legate de egalizarea salarială cu angajaţii aparatului central al instituţiei, nu au găsit răspunsul dorit. (A.B.)

























Comentarii