Se împlinesc, în acest Brumărel, 400 de ani de când în ziua de pomenire a Sf M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie 1624), în familia lui Leontari (Leontie) şi Misira Barila (Bărila) se năştea un fiu căruia i-au pus numele Dimitrie. Se ştie că şi-a început învăţătura de carte la cei mai renumiţi dascăli din Moldova acelei vremi la Colegiul de la Sf. Trei Ierarhi, apoi a făcut studii umaniste la Şcoala Frăţiei Ortodoxe, aprofundând în mod special cunoaşterea limbilor elină, latină, slavonă şi, desigur, polonă.
În jurul anului 1648, potrivit informaţiilor, a fost călugărit la Mănăstirea Probota (Pobrata) în vremea când pe scaunul mitropolitan al Moldovei era cunoscutul cărturar Varlaam Moţoc, care i-a fost un adevărat model. Văzând pregătirea şi râvna pentru Sfânta Biserică, Ghedeon mitropolitul Moldovei din acea vreme l-a numit episcop de Huşi (1658), iar în 1660, mitropolitul Sava al Moldovei l-a numit episcop al Romanului, după care este ales în 1671 în scaunul de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei.
Cunoscutul cronicar Ion Neculce, în a sa lucrare, îl descria astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
A păstorit cu grijă Ţara Moldovei în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, împlinindu-şi misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română.
Exponent al unui clasicism ce se reclama de la izvoare biblice, Mitropolitul Dosoftei este în cadrul epocii sale o personalitate etalon, aşa cum, contemporan cu el, era moralistul François Fénelon, arhiepiscopul cu vederi luministe.
Mitropolitul Dosoftei a trăit în vremuri destul de tulburi în Ţara Moldovei secolului al XVII-lea şi, cu toate acestea, a fost un înţelept păstor de suflete, făcând adesea apel la pace, dialog şi frăţietate. A slujit, „cu timp şi fără timp” (2 Timotei 4, 2), spre binele şi folosul păstoriţilor săi şi spre pacea întregii Biserici a lui Hristos, pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieţii sale.
În cei 27 de ani de păstorie la Huşi, Roman şi Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a întreprins o bogată activitate cărturărească, alcătuind sau traducând în limba română cărţi de teologie, de slujbă, de istorie şi literatură.
Prin activitatea sa, Mitropolitul Dosoftei a adus o lumină aparte pe drumul truditorilor care aveau să ţină un condei în mână şi prin strădania lor au putut ajunge la definitivarea limbii noastre de cult
În acest context ne bucură să semnalăm apariţia lucrării pe care o supunem atenţiei cititorilor, lucrare datorată cunscutului universitar ieşean Doru Scărlătescu, autor a numeroase lucrări ştiinţifice, precum Geo Bogza (Bucureşti, 1983) „Semne şi simboluri” (Iaşi, 1995), „Istoria literaturii române I” (Iaşi, 1995), „Odiseea cuvântului. Prolegomene la o hermeneutică a textului sacru” (Iaşi, 2003), „Eminescu şi ispitele eminescologiei” (Iaşi, 2018), pentru a nu aminti decât câteva.
Pornind de la faptul că în istoriografia românească au existat şi încă există multe dispute în legătură cu momentul în care în 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir, fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe, odoare din aur şi argint, Mitropolitul Dosoftei fiind luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou. Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară.
Într-o notiţă istorică este inclusă, după Slujba Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, un heterotext, în Antologhionul tipărit la Iaşi în anul 1755 de către „Grigorie şi Sandul tipografi”, care nu sunt alţii, precizează Mircea Tomescu, decât Stan Braşoveanul şi Sandul sin Ieremia, care au lucrat în tipografia de la Rădăuţi când Iacov (ajuns acum Mitropolit al Moldovei, n.n.) era episcop acolo.
Textul în discuţie contribuie, prin valenţele sale de document istoric, la elucidarea unor probleme controversate cu privire la (auto)exilarea Mitropolitului Dosoftei în Polonia în anul 1686 cu prilejul campaniei întreprinse de Ioan Sobieschi împotriva turcilor, campanie care, pentru Moldova s-a soldat cu un bilanţ de tristă amintire.
Pornind de la o analiză scrupuloasă a documentelor istorice aflate în ţară dar mai ales în străinătate, universitarul ieşean Doru Scărlătescu, după o incursiune amănunţită în istoria Moldovei, în prim capitolul intitulat „Final de secol XVII. Aventura moldavă a lui Ioan III Sobieski şi urmările ei”, în peste 30 de pagini foarte bine argumentate ştiinţific pe baza informaţiilor din arhivele poloneze, în capitolul „Înstrăinarea şi readucerea în ţară a moaştelor Sfântului Ioan cel Nou Suceveanul” arată că „regele, […]a fost motivat pare-se de dorinţa identificării personale cu sfântul omonim – simbol al luptei împotriva turcilor” (p. 63). Deci a fost motivat să facă această răpire – jefuire a Moldovei!?
Este cert că prezenţa moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Zolkiew a contribuit la faima şi de ce nu bunăstarea oraşului, cunoscute fiind minunile ce se făceau la racla cu sfintele moaşte, minuni consemnate într-o cazanie bucovineană din 1819 şi transmise de părintele academician Dimitrie Dan, precum şi sumele substanţiale donate de pelerini.
Spinoasa problemă a recuperării sfântului patron al Bucovinei este atent tratată în paginile acestei lucrări, precum şi ceea ce a însemnat vechea arhivă a Mitropoliei Moldovei dusă tot atunci în Polonia şi soarta ei, arhivă al cărei conţinut a fost consemnat de Johann Anastasius Manowarda, Stadt-Kasier al oraşului Lemberg, şi parţial consemnată în paginile prestigioasei reviste „Candela” de la Cernăuţi.
Lucrarea se încheie de asemenea cu un subiect ades accesat de istoriografie – „Unde se află mormântul şi osemintele mitropolitului Dosoftei?” – mormânt căutat la început de Ştefan Ciobanul şi părintele acad. Dimitrie Dan.
Se pare că în această identificare trebuie să ne gândim că ţine de hazardul istoriei şi mai ales că istoria mormântului şi a osemintelor mitropolitului moldav se împleteşte cu istoria modernă şi contemporană a Zolkiewului.
Aşadar, în acest sfârşit de Brumărel, răsfoind paginile acestei lucrări, redactate cu un simţ academic specific autorului, nu putem decât să înţelegem că multă dreptate avea cronicarul Miron Costin când a zis: „Nu sunt vremurile subt om ci bietul om sub vremuri”.
VASILE M. DEMCIUC
Comentarii