Inculpat pentru viol şi vizat de numeroase plângeri pentru violenţe sexuale, gigantul cinematografiei franceze Gérard Depardieu va fi judecat astăzi la Paris pentru agresiuni sexuale comise asupra a două femei în timpul unei filmări din 2021, informează AFP.
Va asista însă actorul, în vârstă de 75 de ani, la audiere, începând cu ora 13:30?
„Vă confirm că Gérard Depardieu intenţionează să se prezinte în faţa tribunalului”, a declarat pentru AFP avocatul său, Jérémie Assous.
Una dintre cele două femei, o decoratoare care lucra în echipa filmului „Les Volets Verts”, de Jean Becker, a depus plângere în februarie 2024 pentru agresiune sexuală, hărţuire sexuală şi insulte sexiste pe durata filmărilor la această peliculă, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete. Ea a denunţat fapte care datează din septembrie 2021 şi care ar fi avut loc într-un hotel particular din arondismentul XVI din Paris. Conform relatării pe care a făcut-o această reclamantă, în vârstă de 55 de ani, site-ului de investigaţii francez Mediapart, Gérard Depardieu ar fi pronunţat mai multe fraze grosolane în timpul filmărilor, apoi ar fi atins-o într-o manieră nepermisă. „Clienta mea aşteaptă ca justiţia să stabilească că Gérard Depardieu este un agresor sexual în serie”, a mai declarat pentru AFP Carine Durrieu-Diebolt.
Actorul va fi judecat şi pentru violenţe sexuale denunţate într-o plângere de o altă femeie, asistentă de regie în timpul aceloraşi filmări.
Filmările la pelicula respectivă au marcat-o şi pe actriţa Anouk Grinberg, care a menţionat „remarci obscene” din partea lui Gerard Depardieu „de dimineaţa până seara”, într-un interviu pentru AFP. „Când producătorii de filme îl angajează pe Depardieu într-o peliculă, ştiu că angajează un agresor”, a declarat aceasta.
Figură a cinematografiei franceze cunoscută în întreaga lume, Gérard Depardieu a fost acuzat de comportamente similare de circa 20 de femei.




























Comentarii