Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a anunţat că, în data de 10 octombrie a.c., a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de un inspector tehnic al unei staţii de inspecţie tehnică periodică, cercetat pentru uzurparea funcţiei în formă continuată.
Inculpatul este suspectat că, în perioada 7 februarie – 13 august a.c., ar fi efectuat inspecţii tehnice pentru 44 de autovehicule cu certificatele de înmatriculare reţinute, încălcând astfel prevederile legale care stabilesc că aceste activităţi sunt în competenţa exclusivă a funcţionarilor publici din cadrul RA Registrul Auto Român.
Potrivit procurorilor, inspectorul ar fi cauzat un prejudiciu de 21.065,3 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor necesare redobândirii certificatelor de înmatriculare. Activităţile de verificare efectuate în afara competenţei sale legale au fost realizate prin încălcarea art. 5 alin. (1) din O.G. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor.
Cercetările în dosar sunt în desfăşurare şi se realizează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, urmând să fie documentată întreaga activitate infracţională. (N.B.)
























Comentarii