„Prevenirea şi combaterea violenţelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenţei să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere penală” aflăm dintr-un comunicat.
Începând de la 1 octombrie a.c., 18 judeţe vor intra în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, a anunţat Poliţia Română. Astfel, sistemul va fi operaţionalizat în Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.
De asemenea, la aceeaşi dată, sistemul de monitorizare electronică se aplică şi în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauţiune şi arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligaţia de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
„Utilizarea sistemelor electronice permite o creştere a gradului de asigurare a măsurilor de protecţie a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea şi contracararea unui eventual contact fizic între victima violenţei domestice şi agresor sau, pe viitor, respectarea obligaţiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauţiune” ni s-a precizat.
Aflăm că monitorizarea se va realiza automat, sistematic şi exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora şi în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate şi a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea. (A.B.)
























Comentarii