Ucraina acuză Rusia de „şantaj nuclear” după noua ameninţare din partea lui Vladimir Putin

Ucraina a acuzat ieri conducerea de la Moscova de „şantaj nuclear”, după anunţul făcut în ajun de către preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la actualizarea doctrinei nucleare ruse, relatează DPA.

„Rusiei nu i-a mai rămas decât şantajul nuclear; nu mai are alte instrumente pentru a intimida lumea”, a reacţionat şeful cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, într-o postare pe Telegram. Dar această tentativă de a ne speria nu va funcţiona, a adăugat el.

Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că Rusia ar putea de acum să recurgă la arma nucleară în cazul unui atac aerian „masiv” şi că orice agresiune din împotriva teritoriului său, susţinută de un stat dotat cu arme nucleare, va fi considerat drept un atac comun.

Într-o reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, Putin a declarat că doreşte să insiste asupra unei modificări în special şi anume că „orice agresiune împotriva Rusiei din partea unui stat nenuclear, dar cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear, să fie considerată drept un atac comun împotriva Federaţiei Ruse”, potrivit Reuters.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI