Pe uscat

Sucevenii care s-au trezit ieri, în zori, constatând că la robinete nu le curge apă de niciun fel – nici rece potabilă, nici caldă, menajeră – s-au aflat încă o dată în situaţia de a medita asupra dependenţei lor „de utilităţi”, asupra beneficiilor, dar şi prejudiciilor vieţii urbane. Unii dintre ei căpătaseră veste încă din seara de marţi şi luaseră măsuri, însă pare-se că cei mai mulţi încă nu ştiau de ce, ce se întâmplase… Ca atare, de pe la ora 7, magazinele alimentare deja aveau mai mulţi clienţi ca de obicei: – Apă minerală, apă plată, apă la 2 litri, la 5 litri, de care-o fi! Înainte de ora 8 – aşteptând autobuze care întârziau de parcă s-ar fi înecat pe undeva (un 3, părelnic primul la rând, era anunţat pe tabela electronică ba peste 5 minute, ba peste 15, ba dispărea, ba venea din nou peste 5; au sosit, în schimb, unul după altul, un 5 şi un 2) – în staţie apa era, categoric, subiectul zilei, iar câţiva seniori îşi aminteau cu voce mare, cât să fie auziţi şi de cei care nu-i ascultau, poveşti asemenea de cu ani şi de cu zeci de ani în urmă, ba chiar şi din vremea în care prin oraş mai erau câteva cişmele şi nişte fântâni încă rămase în zonele în care casele de odinioară fură demolate. Ehe…!, dar pe atunci nu erau atât de multe magazine. Ehe…!, dar apa de la cişmea era gratis. Etc.

Poate că pentru locatari absenţa apei potabile (şi a celei menajere) este un eveniment mai lesne de gestionat. Însă când se află în această situaţie şcoli şi grădiniţe, cabinete medicale, restaurante, firme etc. totul devine mult mai grav…

Nu se ştie niciodată ce aduce ceasul rău. Avarii majore au mai fost şi vor mai fi, cine ştie când. Până la urmă şi ce e foarte neplăcut trece. Ideea e să fii cât de cât pregătit, ca să poţi face faţă cât de cât. Şi totodată să fie oarece înţelegere; şi de-o parte, şi de alta.