„Dăruieşte copilului soarelui timpul tău”

> Eveniment dedicat copiilor cu sindrom Down

Asociaţia Sindrom Down Suceava, în parteneriat cu Asociaţia Institutul Bucovina, Equestrian Dreams, EduMax şi DGASPC Suceava, a organizat, în ziua de 5 septembrie a.c., evenimentul „Dăruieşte copilului soarelui timpul tău” care s-a desfăşurat la Herghelia Equestrian Dreams din Mitocul Dragomirnei. Această activitate a fost cofinanţată de Consiliul Judeţean Suceava. Au participat peste 150 de persoane, incluzând copii, copii cu sindrom Down, părinţi şi voluntari, care au luat parte la diverse activităţi recreative şi educative.

Evenimentul a oferit copiilor o varietate de activităţi după cum urmează: > călărit, unde copiii au avut ocazia să interacţioneze cu caii, sub supravegherea personalului specializat, într-un cadru sigur şi relaxant; > ateliere de artă şi confecţionare de brăţări care au permis copiilor să-şi dezvolte abilităţile artistice şi să îşi exprime imaginaţia prin lucrări de artă şi brăţări personalizate; > au cântat împreună acompaniaţi de corului de copii Rogvaiv al Şcolii Gimnaziale nr. 8 din Suceava; > au dansat alături de trupa Interob Studio: Spectacolele de dans au animat atmosfera şi au oferit participanţilor oportunitatea de a se bucura de muzică şi mişcare; > au servit gustări şi fructe de sezon într-un cadru ambiental foarte plăcut la marginea pădurii.

Evenimentul a avut ca obiectiv principal crearea unui mediu incluziv şi de acceptare a copiilor cu nevoi speciale, oferind copiilor cu sindrom Down oportunităţi de participare la activităţi de grup şi creative care să contribuie la dezvoltarea personală şi socială a tuturor copiilor participanţi.

Acţiunea a fost susţinută de volunatarii de la Clubul Împreună Suceava, EduMax, Asociaţia Teona Ariana, Galactic şi sponsorii: Aqua Carpatica, Transport Public Local Suceava, Estrella Nord, Stidanpet Trans, Casa Negru. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI