Duminică, 1 septembrie 2024, începând cu ora 9:00, Parcul Municipal Vatra Dornei va găzdui cea de-a treia ediţie a competiţiei Canicross Fun Run, o cursă cu obstacole dedicată câinilor şi stăpânilor lor. Evenimentul, organizat de Canicross Fun Run – Sport cu câinele tău, în colaborare cu Primăria Vatra Dornei şi alţi parteneri locali, promite o zi plină de distracţie, mişcare şi solidaritate.
Competiţia va include două categorii principale: Fun Run- un traseu de 1,7 kilometri pe care echipele om-câine îl pot parcurge alergând, mergând sau într-o combinaţie de alergare şi mers, cu câteva obstacole opţionale pe parcurs şi Speed Run – o cursă de viteză de 50 de metri destinată exclusiv câinilor.
Programul zilei va începe la ora 10:00 cu ridicarea kiturilor de concurs şi verificarea veterinară, iar la ora 12:00 va fi dat startul pentru cursa de 1,7 km. Concursul de viteză de 50 de metri, destinat doar câinilor, va începe la ora 14:00, permiţând astfel participanţilor să se înscrie în ambele probe. Festivitatea de premiere este programată pentru ora 15:30.
Participarea la aceste curse se face pe bază de donaţie, iar toate fondurile şi donaţiile de hrană vor fi direcţionate către cele două adăposturi de câini din Vatra Dornei.
Canicross este un sport perfect pentru cei care doresc să petreacă timp activ alături de câinele lor, în opinia organizatorilor.
„Canicross este un sport în care echipa formată din om-câine parcurge un anumit traseu. În cazul Canicross Vatra Dornei, vorbim de un traseu cu obstacole. Nu vă speriaţi, sunt foarte uşor de trecut. Şi dacă vi se par prea solicitante, puteţi să le ocoliţi! Distanţa se poate parcurge şi printr-o combinaţie de alergat şi mers, sau doar mers, astfel încât toţi cei implicaţi să se bucure de eveniment. De aceea cursa asta se numeşte Fun Run!
Canicross este sportul perfect dacă îţi place să fii activ cu câinele tău. Alergând împreună stimulezi nevoia câinelui de exerciţiu fizic şi mental. Imaginează-ţi ce fericit e când faceţi lucruri împreună, mai ales când e liber sa alerge alături de tine!E cea mai frumoasă parte a zilei pentru el!
Pentru a începe cu canicross, tot ce ai nevoie este un ham de canicross pentru câine, o centură de canicross pentru tine, o lesă elastică bungee care le leagă pe amândouă, şi o pereche de adidaşi buni!
Oricine e binevenit să alerge în cadrul canicross Vatra Dornei. De la alergători de performanţă până la persoane care urăsc alergatul!
Poţi alerga cu un prieten, cu partenerul, cu familia, cu copiii (dacă au peste 7 ani), sau singur dacă vrei! Gândeşte-te că e ocazia ideală să petreci timp de calitate cu cei dragi, în timp ce faci ceva bun şi pentru sănătatea ta, şi îi mai şi asiguri câinelui tău mişcarea zilnică de care are nevoie. ara Dornelor îşi pune echipamentul sportiv şi îşi ia căţelul din dotare pentru o toamnă memorabilă, plină de prietenie, socializare, premii şi natură”, au transmis organizatorii.
Indiferent de nivelul de antrenament sau de talia câinelui, toţi posesorii de câini sunt bineveniţi să participe la această ediţie a Canicross Fun Run, un eveniment care promite să aducă zâmbete şi amintiri de neuitat pentru toţi cei implicaţi.
Competiţia, organizată de Canicross Fun Run – Sport cu câinele tău, în parteneriat cu Primăria Vatra Dornei, Romonatana, Vatra Dornei Tineret, Salvamont Vatra Dornei, Împreună Ajutăm Vatra Dornei şi cu sprijinul mai multor sponsori.


























Comentarii