Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în Cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în Ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Iisus i-a răspuns: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. Iar după ce Iisus a sfârşit cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în hotarele Iudeei, dincolo de Iordan. Şi au mers după El mulţimi multe şi i-a vindecat pe ei acolo. Atunci I s-au adus copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage; iar ucenicii îi certau. Dar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor. Şi, punându-Şi mâinile peste ei, S-a dus de acolo.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii