Cumpărătura

Accident cu 12 persoane implicate, din trei autoturisme

 > A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Un accident rutier s-a produs luni după-amiază între trei autoturisme, pe raza localităţii Cumpărătura.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, au fost implicate 12 persoane – şase copii şi şase adulţi.

„Pentru o optimă gestionare a situaţiei, la nivelul judeţului Suceava s-a activat Planul Roşu de Intervenţie” ni s-a precizat.

La faţa locului, echipajele operative au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanţe, o autospecială transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi 4 echipaje ale SAJ.

Toate persoanele implicate în evenimentul rutier au fost găsite conştiente.

Potrivit maior Alin Găleată, dintre cele 12 persoane implicate in accident, 11 au fost monitorizate medical. În urma investigaţiilor medicale, a trebuit ca 9 persoane să fie transportate la spital – trei adulţi şi cei şase minori.

Începând cu ora 18:26, Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informase că, pe DN 2 Fălticeni – Suceava, în zona localităţii Cumpărătura, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, în care se aflau 12 persoane.

Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri, fiind deviat prin localitatea Moara.

Un şofer nu a acordat prioritate unui autoturism la intersecţia dintre E 85 şi DC 70 A

Opt persoane au fost rănite, luni după-amiază, într-un accident produs la Cumpărătura, într-o intersecţie între drumul european E 85 şi drumul comunal DC 70 A.

Potrivit datelor din ancheta poliţiştilor, luni, în jurul orei 17:40, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Baia Mare, conducea un autoturism Volkswagen Sharan pe DN 2, la intersecţia cu DC 70A, din direcţia municipiului Suceava spre satul Cumpărătura. El nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Volkswagen Taigo condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Buneşti, care se deplasa regulamentar din direcţia Cumpărătura spre Suceava, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul VW Sharan a fost proiectat cu partea lateral-spate într-un autoturism Volvo V90, condus de un bărbat de 40 de ani din Fălticeni, care se afla oprit pe DC 70A pentru a pătrunde în DN 2.

 În urma impactului dintre cele trei autoturisme, a rezultat vătămarea corporală uşoară a 8 persoane, care au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru acordarea îngrijirilor medicale, fără a necesita internare.

Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI