Leul s-a mişcat săptămâna trecută în funcţie de nivelul cererii de monedă americană la nivel mondial, influenţată atât de date economice fundamentale, dar şi de cele geopolitice, în special riscul izbucnirii unui război generalizat în Orientul Mijlociu.
Euro a început săptămâna direct în creştere şi a atins joi un maxim de 4,9760 lei, pentru ca la sfârşitul ei să revină la media de marţi de 4,9753 lei, când transferurile s-au realizat în culoarul 4,975 – 4,977 lei.
Cursul leu/euro, principalul instrument folosit de BNR în lupta sa cu inflaţia, este protejat atât de rezerva valutară şi internaţională, care se află la maxime istorice, dar şi de banii trimişi acasă de românii care muncesc în afara ţării, care s-a ridicat în 2023 la 6,5 miliarde de euro, sumă egală cu cea a investiţiilor străine directe.
Miercurea aceasta se va desfăşura şedinţa de politică monetară a BNR. Dealerii nu anticipează o nouă reducere a dobânzii de referinţă, după cea operată în iulie, când aceasta a fost adusă la 5,75%.
Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,80%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 5,85 la 5,86% iar cel la 12 luni s-a oprit la 5,90%.
Începutul unei noi luni a adus şi primele licitaţii de titluri de stat. Trezoreria s-a împrumutat joi pentru scadenţa octombrie 2033 cu 1,14 miliarde lei, faţă de valoarea programată de 500 milioane lei, pentru care va plăti o dobândă anuală de 6,72%. Finanţele au mai atras 938 milioane lei, la un randament mediu anual de 6,18%, emisiunea fiind scadentă în mai 2027, care a avut o valoare programată de 500 milioane lei.
Volatilitatea perechii euro/dolar s-a accentuat la sfârşitul săptămânii. Euro a atins joi un minim de 1,0777 dolari, după ce Rezerva Federală a menţinut dobânda de referinţă la 5,25 – 5,50%, dar a semnalizat că va opera o primă reducere în septembrie, dar şi pe fondul majorării cererii de monedă americană, pe fondul accentuării tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Vineri, moneda unică s-a apreciat puternic, până la 1,0926 dolari, maximul ultimelor patru luni, după ce piaţa muncii americane s-a deteriorat semnificativ în iulie. Rata şomajului în SUA s-a majorat la 4,3% iar angajatorii au creat doar 114.000 locuri de muncă noi, sub prognozele care indicau o creştere de 175.000.
În piaţa locală, cursul monedei americane a crescut joi la 4,6145 lei, dar a coborât a doua zi la 4,5997 lei.
Cursul monedei elveţiene a crescut vineri la 5,2830 lei şi ar putea depăşi maximul istoric de 5,3666 lei, atins în 29 decembrie 2023. Lira sterlină a închis săptămâna pe scădere la 5,8578 lei.
La circa două săptămâni după ce preţul gramului de aur a atins un record de 361,0678 lei, în timp ce uncia a urcat la 2.482,80 dolari, gramul a crescut la nou maxim istoric de 364,2304 lei.
Criptomonedele au avut o evoluţie depreciativă. La sfârşitul săptămânii, bitcoin a scăzut la 60.116 – 61.068 dolari iar ethereum la 2.877 – 2.930 dolari.
Analiza cuprinde perioada 29 iulie – 2 august.


























Comentarii