În perioada 1 august – 15 septembrie a.c., Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), participă cu modulul naţional specializat de stins incendii de pădure la programul de prepoziţionare organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO). Aflăm că programul are ca scop „consolidarea rezilienţei autorităţilor elene în gestionarea incendiilor de pădure”.
Din echipajul românesc pentru Grecia fac parte şi 8 pompieri militari suceveni: col. Parasca Mihai Constantin, plt.adj. Franţuzu Laurenţiu, plt.adj. Butnaru Gheorghe, plt.adj. Coca Raţiu Marian, plt.adj. Francu Sorinel, plt.adj. Mocrei Daniel, plt.maj. Vacaru Cosmin, sg.maj. Gălăţan Radu.
Primul contingent, care însumează 40 de pompieri şi 8 mijloace tehnice, a început deplasarea ieri, 30 iulie, pe ruta Ciolpani – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Makri, un oraş situat la est de Atena. Echipamentul tehnic include: trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 litri, o cisternă de 30.000 litri, o autospecială de stingere de capacitate mare, de 10.000 litri, un microbuz, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă.
Schimbarea efectivelor se va realiza pe 16 august şi 31 august, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena. Suplimentarea tehnicii şi a personalului de intervenţie va fi realizată în funcţie de dinamica situaţiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităţilor elene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
Toate autospecialele de stingere sunt echipate cu motopompe transportabile şi cu un rucsac de prim ajutor. Fiecare pompier beneficiază de echipament individual de protecţie, inclusiv un aparat cu aer comprimat şi o butelie de rezervă.
Ni s-a precizat că scopul programului este reducerea timpului de răspuns în cazul incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele participante. Activarea şi operaţionalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de partenerii eleni. (N.B.)
























Comentarii