– Dragii moşului, să vă spun drept, am ajuns să nu-mi mai dau seama dacă ceea ce se vede venind dinspre linia orizontului este sfârşitul sau un nou început. Au şi moşnegii cârcotaşi momentele lor de sinceritate realistă, nu se poate eluda logica potrivit căreia un început nu se poate manifesta decât după ce ruinele minciunii şi ipocriziei vor fi înlăturate, dacă s-ar putea chiar definitiv, atât de definitiv încât să fie evitat riscul reapariţiei mai târziu. Ar putea fi o breşă în noianul de cârcoteli, dar tot logice şi realiste sunt concluziile ultimelor secole, chiar milenii, după care speranţele sunt speranţe şi atât. Mai aproape de noi ar fi de remarcat că, aşa cum lupul nu vine la stână ca să aducă, aşa nici comisarii şi recomandările, indiferent dinspre care punct cardinal apar, nu au rol constructiv pentru cel care aşteaptă, mai ales dacă acest aşteptător şi-a făurit o vocaţie din a aştepta.
Răsturnarea ierarhiei valorilor poate avea efect (de cele mai multe ori) incert, dar ceea ce este peren se răzbună pentru astfel de aneantizări de moment. Acceptarea unor noutăţi greu digerabile (şi la propriu şi la figurat) doar de dragul de a avea voie să priveşti înainte ţinând bărbia lipită de piept, este o altă abatere de la demnitatea de om pe care „cârcotăşia” moşnegească nu o apreciază. De la masa bogaţilor, săracul nu va pleca niciodată cu început de obezitate, dar dator va fi, chiar mai mult decât cei care ocupaseră acolo locuri de frunte. Amestecaţi printre cei mari, micii vor deveni şi mai mici, desigur şi cu multe oale sparte de capul lor şi pe care tot ei vor trebui să le deconteze la preţuri etern actualizate. Cred că încă mai sunt în viaţă şi moşnegi care îşi amintesc ce înseamnă să atârni la şold o sabie tocită şi cu un coif spart să porneşti spre un acolo unde nu eşti aşteptat decât în calitate de victimă.
Oare cei care au fost obligaţi să plece pe drumul umilinţei, lăsând rodul mâinilor câtorva generaţii la dispoziţia unor necunoscuţi care nu au fost capabili de alt sentiment decât părerea că nu primesc destul, cum se vor fi simţind? Ce gândesc, ei şi urmaşii lor, referitor la acele vremuri? Oare numai moşneagul cârcotaş consideră că nimeni şi niciodată nu va putea da timpul înapoi pentru a aduce viaţa pe care unii nu au mai apucat să o trăiască şi nici tinereţea care unora le-a fost anulată? La fapte şi situaţii identice corespund consecinţe identice, asta este repetarea istoriei. Se poate interveni, se pot evita unele urmări dezastruoase pe care viitorul se pare că le pregăteşte, dar pentru asta trebuie renunţat la dulceaţa minciunilor şi comoditatea acceptării promisiunilor false. Nu moşnegii cârcotaşi pot rezolva problema, pentru asta ar fi necesară înlăturarea corpurilor străine dintre boabele de grâu înainte de a se măcina, că din făină e mai greu. Cum? Prin elaborarea unor legi date chiar cu riscul de a-şi tăia craca de sub picioare cei care se ocupă, măcar ar trebui, cu aşa ceva, ceea ce nu-i totuna cu a reprezenta poporul în interes propriu sau a grupului din care face parte.
Moşnegii se vor duce, majoritatea sunt trecuţi de limita de vârstă şi de viaţă stabilită de o importantă minte financiară europeană, pe telefon vor fi tot mai puţine şi mai atent selectate informaţii, lumea de mâine va fi cea care se construieşte astăzi. Nici nu vreau să mi-o imaginez.
IOAN MUGUREL SASU
Comentarii