Picaj controlat?

> L.D. CLEMENT

…Pe scurt, toată lumea ştie: în noaptea de duminică spre luni, 30 de piloţi ai TAROM, compania statului (…piloţi, nu cărători de bagaje, deşi chiar de-ar fi fost vorba de aceştia era deranj mare), au devenit – brusc şi deodată – „inapţi de zbor”. Aşa că n-au mai zburat ei, n-au zburat aeronavele, n-au zburat pasagerii. Oficial, la deficitul istoric, compania statului a mai înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro. Şi-s dificil de evaluat (dacă vreun oficial şi-ar pune mintea să intre în astfel de „amănunte”) problemele fiecărui pasager, ale fiecărui om în parte silit să stea, să întârzie, să caute alte soluţii, să… deşi de-acum el are dreptul (culmea ar fi să nu-l aibă!) să facă demersuri (măcar de-ar fi simple şi rapide; dar nu-s) spre a fi despăgubit. S-au mai întâmplat greve şi la alte companii, dar a fost asta „grevă”?! Ce-ar fi ca angajatul unui antreprenor cu minimarket în colţul străzii, supărat că nu-i plătit precum omologul său de la supermarketul cu firmă europeană din celălalt capăt al străzii, de luni dimineaţă s-ar da lovit în aripă şi-ar pune lacăt pe chioşc, lăsând la uşă atât muşterii, cât şi furnizorii? Ei, ce-ar fi?! Presupun că patronul n-ar da fuguţa de-acasă să-i dea angajatului un premiu. Cel puţin, i-ar da dezlegare să zboare la supermarket, cum, poate, vor fi procedat anterior şi alţi angajaţi ai săi doritori de leafă mai mare şi condiţii mai bune de muncă. În povestea noastră, clar devine că – după ce s-a arătat (şi) astfel inaptă de a-şi gestiona treburile – TAROM va deveni din ce în ce mai ocolită de călători…

2 Comentarii

  1. La TAROM mărul e putred… Și nu numai acolo…
    Corupție, căpușe, hoție, delăsare și incompetență…

  2. Tarom este a statului Roman. Care alta afacere poate exista ani in sir cu contabilitatea in rosu? Statul Roman pentru unii are pentru altii nu.
    Eu ma intreb daca are bani sa mentina flota aia pe care o au cu trei modele de aparate de zbor si cand vor fi primele aterizari neplanificate…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI