În semn de solidaritate faţă de colegii lor din Bucureşti, consilierii de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Suceava au suspendat ieri activitatea cu publicul.
Protestul are loc pe fondul promisiunilor neonorate privind plata integrală a salariilor, problemă care afectează consilierii de probaţiune din întreaga ţară încă de la începutul anului.
Începând cu ora 10:00, un pichet de protest s-a postat în faţa sediului Guvernului României, urmat de un marş spre Ministerul Justiţiei, unde protestul urma să se încheie la ora 14:00. Aflăm că acţiunea a fost susţinută de consilierii de probaţiune afiliaţi şi neafiliaţi Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune (SNCSP), nemulţumiţi de neplata integrală a salariilor pentru ultimele 6 luni.
Consilierii de probaţiune au organizat deja mai multe întâlniri cu reprezentanţii Guvernului, Ministerului Finanţelor şi ai Justiţiei între începutul lunii aprilie şi începutul lunii iunie, însă fără rezultat. În lipsa unei soluţii rapide, SNCSP avertizează asupra posibilităţii declanşării unor forme de protest mai severe, inclusiv greva generală.
„Sistemul de probaţiune este esenţial pentru justiţia penală, supraveghind anual peste 100.000 de persoane sancţionate penal şi contribuind la menţinerea siguranţei comunităţii” a declarat Andreea-Iulia Bucaciuc, consilier de probaţiune, responsabil PR din cadrul Serviciului de Probaţiune Suceava. În prezent, Serviciul de Probaţiune Suceava supraveghează 2.850 de persoane, dintre care 50 au săvârşit infracţiuni în perioada minoratului.
SNCSP solicită Ministerului Justiţiei plata integrală a drepturilor salariale din fondurile existente şi implicarea directă a Premierului României pentru deblocarea situaţiei. Lipsa fondurilor necesare pentru plata integrală a salariilor ameninţă echilibrul sistemului de probaţiune, atrăgând costuri crescute atât pentru guvern, cât şi pentru societate. (N.B.)

























Comentarii