Dialog cu Viorel Constantin Corodescu, o persoană care şi-a asumat misiunea să ne provoace să surâdem spre a medita profund de ce surâdem
– Maestre Viorel Corodescu-COV, aţi ajuns la o zi aniversară… Îmi spun că, în ziua dintâi, ursitoarele ori astrele v-au prezis că veţi cocheta cu echilibrul şi cu umorul…
– Da, pentru că sunt singurul caricaturist european care m-am născut în tren (la 20 iunie – n.red.), râzând pentru năzdrăvănia mea de cei din jurul meu.
– Iată că stăm de vorbă în redacţia unuia dintre ziarele care v-au lansat în presă. Cum vă amintiţi începuturile?
– Fac grafică satirică şi caricatură de peste 50 de ani, înainte de 1970, dar începuturile mi-au fost favorabile în 1971 când, după unele încercări şi tatonări, am ajuns să fiu publicat, pe rând, la revista bucureşteană „Clubul” de maestrul de la revista „Urzica”, dl Albert Poch, la cotidianul „Zori noi” (acesta fiind urmat de „Crai nou”) de dl Costache Clement, şi la „Constructorul” din Bucureşti, de redactorul-şef Nicolae Constantinescu. Îmi face plăcere să mă aflu în redacţia care continuă ziarul care m-a consacrat.
– De-a lungul timpului, aţi mai colaborat cu zeci de alte ziare şi reviste. Cum v-a fost „drumul”, cum aţi izbutit să vă menţineţi pe calea Dvs.?
– În primul rând, datorită modului meu de a mă adapta şi de a nu pretinde prea multe. În al doilea rând, prin a înţelege ce trebuie să oferi publicului, care întotdeauna aşteaptă din partea unui umorist ceva care să-l binedispună.
– Cu apel la experienţa Dvs. întreb… Cum consideraţi că trebuie să fie, să se arate publicului un grafician satiric şi, în general, un umorist?
– Întotdeauna să se afle pe „baricade”…, să fie echilibrat, apolitic, lipsit de aroganţă, înzestrat cu umor fin şi nu agresiv, să ştie să-şi mânuiască instrumentarul, încât să creeze, pe lângă poanta de preferat „fără cuvinte”…, şi un desen plăcut, atrăgător, sec şi de calitate, să fie un personaj serios, indiferent că face grafică şi caricatură de şevalet pentru expoziţii şi saloane de umor ori pentru presă.
– Apropo de presă, cea tipărită. Aţi publicat mult…
– Am fost ataşat mai ales ziarului sucevean la care colaborez şi astăzi, dar am colaborat şi cu multe alte ziare şi reviste din ţară, între care „Urzica”, „Moftul Român”, „Flacăra”, „Rebus”, „Adevărul”, „Scânteia Tineretului”, „Flacăra Iaşului”, dar şi în străinătate la „Hârsel” (Bulgaria), „Umar” (China), „O-haa” (Turcia), „Chipăruş” (R. Moldova), „Szpilky” (Polonia), „Rohaq” (Slovacia), „Book Review” (SUA).
– Despre expoziţiile Dvs. ce se cuvine să reţinem? Zic că nu-s puţine: aproape 200 de grup şi circa 100 permanente, neocolind saloanele de umor desenat…
– Am expus personale şi în străinătate (Finlanda, Belgia, Slovacia, R. Moldova, Ucraina, Polonia, Grecia, Israel). La acestea se adaugă participările la saloanele internaţionale din 35 de ţări de pe cinci continente, dar şi expuneri la diverse case de umor din Montreal, Gabrovo, Ancona, Montignies-sur-Sambre, Tolentino etc.
– Totodată sunteţi naşul unor saloane unde acordaţi şi un premiu personal…
– Împreună cu mai mulţi colegi şi prieteni am pus bazele Festivalului internaţional „Umor la… Gura Humorului” şi „Scârţ – Umor!” Iaşi, unde acord premiul şi medalia „COV – Umor!”; la primul de peste 25 de ani. Am oferit până acum 34 de premii COV şi-mi face plăcere să fac acest lucru, mai ales la debutanţi – Andrei Sopon-SOPI, Ciprian Stanciu-SPIC, Alexandra Ciobanu, Eduard Mantu, Petco Chernyshov (Urali – Rusia), Constantin Cuberschi-Cubix, Bianca Bălăşoiu, Mara Ungurean –, dar şi la cei din perioada de afirmare ori la cei consacraţi – Lucian Amarie-JUP, Cătălin Benea, Mihail Gavril Boboc, respectiv Viorel Baciu, Victor Eugen Mihai–VEM, Pamfil Horodnic, Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, Eugen Mirea, Liviu Stănilă, Maria Mănucă, Vladimir Kuş (Rusia) etc.
– Cum vă situaţi de faţă cu critica?
– Eu pornesc de la câteva principii: „Nosce te ispsum” („Cunoaşte-te pe tine însuţi!”), „Honeste vivere” („Grăieşte onest”). Caut să mă feresc de multe prin cât mai multă diplomaţie, aplicând principiul „Fereşte-te de cal din faţă, de bou din spate şi de proşti din toate părţile”. Ştiu că, oricât de bine te-ai situa, tot vei primi critici ori vei fi invidiat; dar a fi vorbit de bine ori a fi criticat înseamnă că exişti, că nu eşti uitat. Deci trebuie să fii serios şi să râzi, pentru că „Dintre toate zilele, cea mai irosită este aceea în care nu ai râs” (Sébastien-Roch Nicolas de Chamfort).
– Aţi fost inclus în „Arta în Bucovina” şi „Enciclopedia Bucovinei”, în „Antologia caricaturii româneşti” şi „Un secol de caricatură românească”, în „Jumătate de secol de umor la Iaşi”, dar şi în „Efigii de filigran”. Aţi adunat peste 70 de premii, distincţii şi trofee, plus o mapă de câteva sute de diplome şi comentarii din ţară şi străinătate…
– Ţin mult la câteva dintre ele, care-mi produc amintiri deosebite, începând cu premiul pentru debut (1957), la revista „Luminiţa”, dar şi altele mai deosebite, astfel: > Medalia de aur şi Diploma Bicentenarului SUA la Expoziţia Grafică – Albany – New York, în 1976; > Premiul Publicului cu „Farfuria de Argint” (Salonul internaţional Umor Desenat – Bruxelles, Belgia, 1978); > Diploma şi Trofeul de Nominalizare la Marele Premiu „Marconelli” – Tolentino – Italia, 1987; > Premiul pentru grafică „O marcă în arta umorului” (Fundaţia Culturală a Bucovinei, decembrie, 2006, Suceava); > Premiul anual al UER pentru grafica la revista „Scârţ”, 2013, Bucureşti; > Premii speciale „Dumitru Negrescu Gau” (2015), „Benedict Găneoru” (2019) şi „Eugen Taru” (2021), de la Salonul internaţional de caricatură de la Craiova; > Steaua pentru Umor şi Fidelitate (Festivalul internaţional Gura Humorului, 2015); > Premiul Opera Omnia şi Premiul special cu „Trofeul Benţa” (Salonul internaţional „Scârţ-Umor”, Iaşi, 2019 şi 2021; > Premiul de excelenţă ACPER pentru încurajarea caricaturii româneşti – Timişoara, 2001; > Medaliile comemorative de aur şi, respectiv, de argint „Proclamarea Independenţei”, „Castelul Peleş” (Casa Regală a României şi M.S. Regele Mihai I al României), pentru portretul umoristic al M.S. Mihai I, 2013.
– Sunteţi solicitat la diverse saloane de umor, la unele fiind chiar invitat de onoare cu expoziţii personale: Iaşi, Gura Humorului, Solca, Slatina, Târgul Jiu, Timişoara, Craiova, dar şi ca membru în unele jurii…
– Onorez cu plăcere orice invitaţii doar că, în ultima vreme, starea sănătăţii nu prea îmi permite!… Am participat totuşi la lansarea cărţilor prietenului meu Adrian Grăjdeanu, fost redactor-şef al revistei ieşene „Scârţ!” a Academiei de Umor „Păstorel” Iaşi. Cu regrete, nu am reuşit să onorez invitaţia dnei prof. dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal Iaşi „Regina Maria” la lansarea volumului „Regina Maria a României – însemnări zilnice 1931” a distinsei academiciene Georgeta Filitti, marea doamnă a istoriografiei româneşti. Aştept cu nerăbdare Salonul de grafică satirică „Umor la Gura Humorului”, pentru a oferi un premiu „COV – Umor”, pentru tema „Evoluţie”. Organizez o expoziţie personală cadou „Ne spălăm rufele în familie”, în saloanele restaurantului „Brădet”, unde prietenul şi colegul meu ing. Gh. Bejan şi soţia sa serbează împlinirea a (2X80) ani de viaţă. Încerc să-mi pot aduce contribuţia la o carte „de inimă” a apreciatului ing. Ovidiu Mustaţă, fost director general al IRE Suceava şi nu numai, care include oamenii cu care a lucrat acesta de la începuturile meseriei sale, cât şi despre câţiva seniori ai electricităţii româneşti şi locale. La recomandarea maeştrilor umorişti Ştefan Popa Popa’s (Timişoara – preşedinte ACPER – Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti şi de Elită din România), Gabriel Buzatu (Craiova, cel mai vârstnic caricaturist român), a regretatului Cornel Udrea (Cluj-Napoca – scriitor şi regizor), dar şi a câtorva amici şi prieteni, voi încerca să-mi adun gândurile şi amintirile, unele până la zi, pe care le voi înşira în cuvinte în al doilea volum „Arc peste timp” (despre primul v-am informat în „Crai nou” şi vom reveni – n. red.), pe care sper să-l lansez în 2026, la 80 de ani, dacă-mi ajută Dumnezeu să fiu sănătos. (A consemnat L.D. CLEMENT)
Comentarii