Topuri şi hopuri

> Cristian VĂLIANU

Datele Eurostat pe 2023, recent publicate, vin să ne confirme din nou, dacă mai era nevoie, că, atunci când vine vorba de educaţie, ţara noastră ocupă primele locuri în topuri. Din păcate, de această dată vorbim despre un top absolut neonorant, căci România are cel mai mare procent de tineri de 18-24 de ani din UE care renunţă la educaţie sau la pregătire profesională, de 16,6% faţă de o medie europeană de 9,5%, fiind şi statul cu cea mai mică pondere a tinerilor de 25-34 de ani care au studii universitare.

E drept, sunt nenumărate exemplele de copii şi tineri, elevi şi studenţi, care ocupă locuri de frunte la olimpiade şi competiţii internaţionale sau care acced printre primii la universităţi celebre de pe mapamond, făcându-ne să fim mândri că sunt conaţionalii noştri. Doar că nu prea putem şti cui se datorează succesele lor: sistemului de învăţământ românesc sau, pur şi simplu, genelor lor…?

Drumul plin de hopuri pe care se tot dezechilibrează Educaţia naţională, de mai bine de treizeci de ani încoace, nu a fost încă pavat nici de frumos denumitul proiect de ţară „România Educată”, care, după ce că i-a luat şapte ani să ia startul, pare-se că a reuşit să se împiedice de-a binelea, căci adevărul stă tot în cifre. Doar 42% dintre copiii care au început clasa întâi în 2011 (87.266 din cei peste 206.000) au promovat în 2023 examenul de Bacalaureat. Şi asta spune tot, căci statistica se bazează pe cifre, şi acestea ne dau topurile, aşa încât locurile pe care le ocupăm nu pot fi prea mult contestate. Şi pentru că tot vorbim despre cifre, câte procente din bugetul naţional, din cele promise de-atâtea ori, se duc spre Educaţie?…

Dar, să ne veselim, ce atâtea cifre, locuri şi topuri! Vacanţa mare, ca în fiecare an din cei treizeci şi, e aproape!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI