Războiul în Fâşia Gaza va dura încă cel puţin 7 luni, potrivit Israelului

Războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas şi care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor va dura cel puţin până anul viitor şi trupele israeliene nu vor abandona în niciun caz enclava palestiniană, pentru a împiedica astfel „contrabanda cu arme”, a declarat ieri consilierul israelian pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, citat de agenţia EFE. „Mai avem încă şapte luni de luptă pentru a obţine ceea ce noi numim «distrugerea capacităţilor guvernamentale şi militare ale Hamas»”, a spus Tzachi Hanegbi într-un interviu acordat postul public de radio Kan.

Israelul a lansat pe 6 mai o ofensivă terestră la Rafah, oraşul de la graniţa cu Egiptul unde peste un milion de palestinieni s-au refugiat din calea luptelor dintre armata israeliană şi Hamas.

Bombardamentele israeliene au provocat în ultimele 24 de ore cel puţin încă 75 de morţi în rândul populaţiei palestiniene, dintre care 21 în urma atacurilor asupra taberelor de refugiaţi de la vest de Rafah, potrivit Ministerului Sănătăţii din enclava palestiniană.

Potrivit Israelului, armata sa încearcă să elimine la Rafah patru batalioane ale Hamas. În pofida presiunilor internaţionale şi deciziei de vineri a Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), care a cerut Israelului oprirea ofensivei militare asupra oraşului Rafah, această ofensivă continuă şi tancurile israeliene au pătruns marţi în centrul localităţii, iar agenţia palestiniană Wafa a relatat ieri despre noi bombardamente aeriene asupra oraşului.

Potrivit consilierului israelian Tzachi Hanegbi, Israelul urmăreşte să obţină un control deplin asupra coridorului de la graniţa cu Egiptul pentru a opri contrabanda cu arme dinspre această ţară.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI