7 ani de la plecarea profesorului Ion Aflorei la cele veşnice

 Sâmbătă, 25 mai, la cimitirul Adormirea Maicii Domnului din Izvoarele Sucevei, a avut loc pomenirea de 7 ani a profesorului Ion Aflorei, un eveniment emoţionant pentru toţi cei prezenţi. La pomenire au participat un sobor de preoţi, care au venit să îşi arate respectul şi recunoştinţa faţă de unul dintre cei mai apreciaţi dascăli ai comunei.

„M-am născut în zi de septembrie, 29, undeva în ţinutul Neamţului, satul Petru Vodă, şi Ceahlăul, «o piatră nestematÎ a Moldovei» îmi zâmbea pe prispa casei.” Aşa începea nota autobiografică, scrisă de prof. Ion Aflorei în ultima carte pe care a lăsat-o moştenire. A fost director al Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei, care astăzi îi poartă numele, timp de aproape 30 de ani, între 1981 şi 2012, perioadă în care şi-a pus amprenta asupra şcolarilor şi a lumii satului.

În cadrul slujbei de pomenire, a fost sfinţită crucea închinată profesorului, un simbol al respectului şi amintirii veşnice. Soborul de preoţi a rostit rugăciuni pentru sufletul său, iar cei prezenţi au rememorat momente din trecut.

Profesorul a lăsat în urmă-i o moştenire de peste zece cărţi, printre care se remarcă Monografiile comunelor Izvoarele Sucevei şi Moldova Suliţa. Cu măiestrie, a reuşit să dezvăluie unicitatea satului de munte pentru cei care vor veni, scoţând la lumină lucruri pe care oamenii din prezent adesea nu le mai observă. Avea o pasiune deosebită de a discuta şi de a consemna spusele oamenilor în vârstă, ca un adevărat căutător de comori, încercând să recupereze şi să conserve obiceiuri şi tradiţii din trecut. Cei care vor citi aceste cărţi vor descoperi o lume aşa cum o cunoştea el, simplă şi autentică. Prin acestea el se înscrie în categoria rară a oamenilor valoroşi care lasă în urmă şi o operă scrisă.

Amintirea profesorului Ion Aflorei va rămâne veşnic vie în inimile celor din Izvoarele Sucevei şi ale tuturor celor care l-au cunoscut. Între aceştia, un loc aparte îl ocupă bunul său prieten şi coleg de facultate, prof. Paul Aionesă, autor al versurilor inscripţionate pe crucea din cimitir: „Între Obcini, la răcoare, / Pe versantul însorit, / Doarme somnul liniştit, / Pan Dereahtor din Izvoare.”

În aceeaşi zi s-a săvârşit şi Parastasul de 40 de zile pentru soacra domnului profesor, Eudochia Mechno, care şi-a încheiat drumul pământesc la venerabila vârstă de 96 de ani.

Ei vor rămâne în memoria noastră nu doar ca oameni deosebiţi, ci şi ca exemple de dăruire şi generozitate pentru cei care i-au cunoscut şi i-au iubit.

Mulţumim celor care au fost prezenţi la pomenire şi tuturor celor care îi pomenesc în rugăciune.

Cu aleasă preţuire,

fiicele ANA-MARIA şi IOANA-IULIA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI