Unii însă se împiedică întru cuvintele lor şi grăiesc: „Voim să facem poruncile şi nu putem, de păcat cu stăpânire ţinuţi fiind”. Pentru aceasta se cuvine mai întâi să ne nevoim a şterge păcatul, ca aşa să putem săvârşi poruncile slobozeniei. Însă aceia nu înţeleg nici cele ce le grăiesc, nici cum pot fi adeverite; pentru că, dacă întru totul nu ai slobozenie, şi de aici nu poţi săvârşi poruncile, apoi prin care lucruri şi nevoinţe zici că vrei să ştergi păcatul?
Nevoinţele credincioşilor, însă, sunt poruncile. Dar tu zici că „nu pot împlini poruncile, dacă nu mai întâi prin nevoinţe mă voi curăţa”. Arată-mi mie care sunt aceste nevoinţe în afara poruncilor de care zici, şi mă voi supune înţelegerii tale. Pentru că, măcar rugăciune de vei zice, poruncă este; măcar surpare a gândurilor, poruncă este; măcar post şi priveghere, poruncă este; măcar şi împărţirea de daruri, poruncă este; şi moartea sufletului, măcar şi crucea, măcar şi orice lucru al faptei bune vei zice, porunci sunt. Pentru aceea, celor ce primesc puterea poruncilor, ca celor credincioşi le porunceşte să se nevoiască printr-însele şi să nu se întoarcă înapoi, nu ca printr-acestea să şteargă păcatul, ci ca nu de aici să se întoarcă spre dânsul.
Iar acestea, adică poruncile, nu taie păcatul, pentru că aceasta prin singură Crucea s-a făcut, ci păzesc hotarele slobozeniei date nouă, la Botez. Şi spune-mi tu mie, dacă prin fapte tai păcatul lui Adam, cum Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi (I Corinteni 15, 3)?
(Sfântul Marcu Pustnicul, Scrieri, Editura Egumeniţa, Galaţi, pp. 55-56 )
Comentarii